Share |

Se reiau concursurile la Spitalul Județean

Concursurile organizate în vederea ocupării posturilor de șef serviciu Aprovizionare și de referent în cadrul Biroului Achiziții vor avea loc pe data de 22 septembrie, la ora 10.00.
Pentru postul de șef serviciu Aprovizionare al Spitalului Județean au trecut de proba dosarelor 3 candidați, care au fost admiși. În cazul unui candidat, comisia de examinare solicită ca în termen de 5 zile lucrătoare să aducă actul care face dovada studiilor iar dacă documentul va fi prezentat la timp acesta va rămâne în cursa pentru ocuparea postului vacant.
Tot trei candidați au trecut de proba dosarelor și pentru postul de referent de specialitate în cadrul Biroului Achiziții, ambele examenele urmând a fi susținute pe data de 22 septembrie. Conducerea Spitalului Județean Buzău se chinuie de ceva vreme să găsească oameni potriviți pentru posturile mai sus menționate și speră ca măcar acum, în al 12-lea ceas, candidații să treacă de probe și să ocupe cât mai curând funcțiile vacante.

No votes yet