Share |

Încă un drum distrus de ploile abundente (VIDEO)

UPDATE: În momentuld e față, pe DC159 se acționează cu un buldoexcavator. S-a încărcat drumul cu balast, iar circulația auto se desfășoară cu oarecare dificultate pe un fir.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Ploile abundente din ultima perioadă care au urmat topirii zăpezii au distrus un drum comunal din Lopătari. Drumul respectiv leagă comuna Lopătari de satele Ploștina, Terca  și Lunicle. O comisie a Prefecturii județului Buzău s-a deplasat în această dimineață la Lopătari, iar între timp traficul auto în zona respectivă a fost restricționat.

„O comisie constituită prin ordin al prefectului se deplasează în această dimineață în comuna Lopătari unde, în ultimele ore, o alunecare de teren a afectat suprafața de rulare pe DC 159, în punctul Malul cu Sare. Ca urmare a evenimentului, circulația auto între satele Luncile și Terca a fost restricționată, traficul în zonă desfășurându-se exclusiv pietonal. Forțele coordonate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Lopătari se află la fața locului și acționează pentru remedierea problemelor și reluarea traficului auto”, se arată în comunicatul de presă transmis de Birould e presă al Prefecturii.

No votes yet