Share |

51 de elevi din judeţul Buzău au rămas nerepartizaţi în prima etapă de admitere la liceu

Colegiul National B.P. Hasdeu din Buzău s-a remarcat și în acest an prin mediile de admitere ale candidaților. Ultimul elev admis la specializarea matematică-informatică bilingv- englez  a avut media 9.78, iar cea mai mică medie de intrare la acelasi liceu, a fost 8.79, la profilul  filologie.  La Colegiul National Mihai Eminescu din Buzău, ultima medie de admitere a fost 8,23, la profilul Ştiinte Sociale.  La polul opus, au fost licee unde ultima medie a fost 2,15, cum ar fi profilul “Resurse naturale şi protecţia mediului” de la Colegiul Agricol din Buzău. Şi În acest an, au fost si elevi buzoieni nerepartizaţi în prima etapă de admitere la liceu. Aceştia vor fi repartizaţi peste o săptămână, într-o sesiune specială. În perioada 10 - 13 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea depune dosarele de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care au fost repartizaţi.  A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc pe 7 septembrie.
 

No votes yet