Share |

Apa meteorică revine în facturi. Buzoienii vor fi nevoiți să efectueze plata respectivă de luna vitoare

Tariful pentru apa de ploaie revine, de luna viitoare, pe facturile tuturor abonaţilor operatorului care furnizează serviciul de apă şi canalizare în municipiul Buzău. Reprezentantii Primăriei Buzău afirmă că măsura a fost impusă de o lege adoptată în Parlament, de toate partidele.

Modificarea legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare a fost adoptată de Camera Deputaţilor în iunie şi a fost promulagată de preşedintele ţării pe 4 iulie. Potrivit documentului adoptat de Parlament, costurile generate de colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea apelor pluviale vor fi suportate de utilizatorii serviciului, adică de populaţie.  Luni, Consiliul Local Buzău a adoptat proiectul prin care măsura va fi aplicată şi la nivelul municipiului Buzău, de la 1 ianuarie 2019, de către Compania de Apă. Proiectul a fost aprig dezbătut în şedinţa Consiliului Municipal Buzău, consilierii PNL considerând că tariful perceput putea fi mult mai mic. Noua conducere a Companiei de Apă spune că tarifele percepute pentru colectarea apei meteorice s-ar putea reduce doar după ce s-ar efectua un studiu amănunţit în acest domeniu. Buzoienii nu mai au plătit „apa de ploaie” din august 2017, atunci când Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008 a aprobat scoaterea de la plată a apei meteorice a persoanelor fizice din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, precum şi reducerea facturilor persoanelor juridice pentru acest serviciu cu 30%. Modificările aduse legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare permit administraţiilor locale să acorde subvenţii familiilor cu venituri reduse pentru aceste cheltuieli. Primăria Buzău nu a luat în calcul, deocamdată, această posibilitate. 

Your rating: Nimic Average: 1 (1 vote)