Share |

Ce mai pun la cale polițiștii buzoieni

Poliţiştii buzoieni au anunțat un protest în fața sediului Prefecturii înainte de sărbătoarea Zilei Poliţiei Române, acţiunea fiind organizată în mod simbolic în preajma acestei date de către Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, Biroul teritorial Buzău, organizaţie care reprezintă interesele a peste 500 de poliţişti.

Poliţiştii se plâng de slaba finanţare a sistemului, de lipsa de personal şi de inegalităţile apărute la plata drepturilor băneşti începând cu 1 ianuarie, revendicăricare au fost puse în discuţie, joi, la Prefectură, în cadrul Comisiei de Dialog Social.   Polițiștii încearcă să atragă atenția asupra politicii de „sfidare continuă şi batjocorire a poliţiştului, întreţinută de guvernul PSD“.  Subfinanţarea sistemului de ordine publică și neaplicarea corectă a prevederilor HG1/2007 cu privire la stabilirea salariului minim brut pe ţară – în acest moment salariul de bază  al poliţistului , fără sporuri sau adaosuri se situează între 590 – 650 lei, parcul auto total depăşit tehnic, autospecialele poliţiei având circa 300.000-400.000 de kilometri, reprezentând un real pericol atât pentru poliţist cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, încălcarea prevederilor Constituţiei României cu privire la dreptul de a dispune de timpul liber, poliţiştii fiind planificaţi să asigure continuitate serviciului poliţienesc fără a fi remuneraţi în niciun fel, discriminarea salarială pe care actualul guvern o face, în sensul că unele categorii socio-profesionale a fost trecute în plată pe grila din 2022 încă de acum, iar poliţiştii nu reprezintă o prioritate pentru actualul guvern. Acestea nu sunt  principalele doleanţe ale sindicaliştilor. Ei atrag atrag atenţia și asupra lipsei de personal. Există Secţii de Poliţie  care lucrează cu circa 55 la sută din efectiv, aspect ce afectează calitatea serviciului poliţienesc, iar sediile Posturilor de Poliţie sau secţiilor de Poliţie au fost lăsate „de izbelişte  ca urmare a neimplicării factorului politic în ceea ce priveşte alocarea fondurilor de investiţii“. Au fost și situații în care poliţiştii au fost nevoiți să doneze instituţiei calculatoare, elemente de mobilier, coli de scris sau pixuri. Peste o sută de sindicaliști din Poliţia buzoiană se pregătesc să participe pe 24 martie la mitingul din Capitală, acţiune programată chiar în ajunul Zilei Poliţiei Române.

No votes yet