Share |

Concept inedit pentru Buzău, în prima zonă a orașului intrată în campania de asfaltare

În mesajul transmis buzoienilor la începutul acestei săptămâni, primarul orașului, Constantin Toma a anunțat că în programul de asfaltare pentru acest an, prima zonă din municipiului Buzău, unde au și început lucările respective, este Unirii Sud până la intersecția cu Mareșal Averescu și „1 Decembrie 1918”. Constantin Toma a explicat că alegerea nu a gfost întâmplătoare, Cimitirul Eroilor urmând să fie, luna viitoare, scena unui eveniment important în cadrul Centenarului Marii Uniri.

În același context, primaul Buzăului a punctat, pe scurt, celelalte obiective pe care municipalitatea dorește să le conretizeze în acest an.

 

„Vă salut dragi buzoieni!

Suntem pe șantierele Buzăului, am început lucrările de pregătire în zona Unirii Sud până la intersecția cu Mareșal Averescu și „1 Decembrie 1918”, unde săptămâna viitoare vom începe asfaltarea. În această zonă vom avea în premieră rețelele electrice și de comunicații introduse în canalizații subterane și, de asemenea, prima pistă de biciclete adevarată din Buzău.

Am inceput în această zonă pentru că pe 17 mai va avea loc comemorarea Eroilor înmormântați în Cimitirul Erolilor, un eveniment deosebit pentru Buzău, înscris în evenimentele dedicate Centenarului. Apoi vom intra pe Aleea Sporturilor și pe celelalte străzi, așa cum am promis.

De asemenea, continuăm și alte proiecte, cum ar fi realizarea a înca 12 platforme îngropate de gunoi, modernizarea sau înființarea de locuri de joacă pentru copii, plantarea de arbori, arbuști ornamentali precum și flori anuale sau perene, astfel încât să avem un oraș cât mai placut.

Ieri am avut încă o premieră: faza națională a două olimpiade s-a desfășurat la Buzău.

Vă doresc o săptămână frumoasă și un Paște fericit!”

No votes yet