Share |

Consiliul Județean anunță cele mai importante lucrări la infrastructura rutieră a județului, care vor avea loc în acest an

Proiectele Consiliului Județean Buzău, care vizează infrastructura județului Buzău, vor continua și în acest an cu cele care sunt deja în derulare, dar și cu altele noi.

Unul dintre proiectele în derulare este reabilitarea DJ 203K, tronsonul Mărăcineni- Podul Muncii cu fonduri europene, Consiliul Județean asigurând cota de cofinanțare.

Drumul județean DJ 204 C, care face legătura între localitățile Vintilă Vodă, Sărulești și Bisoca, până la limita cu județul Vrancea va fi modernizat și, potrivit președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu se fac toate diligențele ca acest tronson să fie reabilitat cu fonduri europene: ,În acest an vor începe lucrărie pentru reabilitarea unui drum foarte important pentru județul Buzău. Mă refer aici la drumul județean care leagă comuna Vintilă Vodă de Bisoca. Suntem pe final cu licitația. Acest drum județean va fi reabilitat cu fonduri naționale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, dar, cu siguranță, deja am avut discuții cu cei de la ADR (n.red Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est) și cu cei de la Ministerul Fondurilor Europene, îl voi trece tot pe fonduri europene, facem diligențele necesare.”

De asemenea, va intra în reabilitare și porțiunea de drum Vadu Pașii – Robeasca, vor fi finalizate lucrările la DJ 203L Pârscov – Cozieni, și vor fi demarate lucrări și pentru cealaltă porțiune de drum ce leagă Cozieni de comuna Brăiești.

,,În cursul acestui an va începe execuția unui alt tronson, pe fonduri europene, din DJ 203K. Mă refer aici la tronsonul de drum Vadu Pașii – Robeasca. După ce se va termina proiectarea, probabil undeva la jumătatea acestui an, lucrările efective în teren vor începe în această primăvară. (…) În acest an se va termina, deși în proporție de 99% infrastructura este gata acolo, Drumul Județean Pârscov – Cozieni. În acest an se vor termina și marcajele. Se va începe și cealaltă porțiune de drum ce leagă Cozieni de comuna Brăiești. Întâi se va face proiectarea și abia apoi vor începe lucrările efective. În maxim 2 ani și un pic, pentru că sunt lucrări ample, pe tot tronsonul de drum de la Măgura până la Brăiești se va circula în condiții absolut normale și europene”, a subliniat președintele Consiliului Județean Buzău.

 

No votes yet