Share |

Lucrările de refacere a DN 10, afectat de alunecări la Măgura, vor fi realizate la o dată incertă

Prefectul județului Buzău, Carmen Ichim i-a adus pe reprezentanţii CNAIR şi ai Ministerului Transporturilor să vadă alunecarea de teren care a afectat DN 10 la Măgura, punct în care un sens de mers a coborât aproape doi metri faţă de nivelul iniţial în ultimele luni.

Sucursala Drumuri Naţionale Buzău a făcut o estimare pentru lucrările necesare pe DN 10 afectat de alunecările de teren din primăvară. Până în prezent, nicio lucrare nu a fost efectuată pentru a stopa fenomenul.

În cel mai afectat punct din localitatea Măgura un sens de mers a coborât de la 30 de centimetri la aproape doi metri diferenţă de nivel faţă de starea iniţială.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ovidiu Sîrbu, însoţit de reprezentanţii CNAIR, Florea Dascălu şi Andrei Cristian, de prefectul şi subprefectul judeţului Buzău au ajuns în jurul prânzului la Măgura unde au văzut gradul de deteriorare a drumului ce leagă Buzăul de Braşov.

Reprezentantul CNAIR, Florea Dascălu a explicat că în acest an Guvernul va aloca fonduri pentru refacerea mai multor obiective din întreaga ţară. Acesta a explicat că pentru unele dintre acestea au fost întocmite documentaţiile dar că Buzăul şi implicit DN 10 se află încă în lucru fără a putea anunţa o dată precisă când ar putea demara lucrările în teren pentru a stopa şoseaua care a luat-o la vale.

No votes yet