Share |

Sărbătoare mare la Tisău, cu muzică bună și bucate tradiționale (FOTO)

La sfârşitul acestei săptămâni, în ziua de Rusalii, comuna Tisău, unul dintre locurile pitoreşti ale județului Buzău, a sărbătorit ziua comunei.

Rusaliile au reprezentat pentru locuitorii comunei Tisău prilej de sărbătoare. Pe lângă sărbătoarea religioasă, sătenii s-au bucurat şi de o serie de manifestări prilejuite de cea de a V-a ediţie a Zilei Comunei. Sărbătoarea organizată de primarul Cristian Ionel Mihai a debutat duminică după slujba de Rusalii, când sătenii au avut  „dezlegare” la petrecere.

Ca de fiecare dată în ultimii cinci ani, evenimentul, organizat pe terenul de fotbal din localitate, a fost unul de excepţie. Primăria a organizat o serie de manifestări speciale pentru locuitorii din comună şi din zonele învecinate, a anunţat edilul, Cristian Ionel Mihai.

Prietenii şi oficialităţile locale au răspuns invitaţiei primarului comunei Tisău, fiindu-i alături în această zi de sărbătoare.

A fost o petrecere de zile mari, cu o pleiadă de artiști buzoieni de renume pentru toate genurile şi gusturile muzicale, dar și lăutari vestiți, ca Nicu Paleru și Adi de la Vâlcea, dar și cu bucate tradiționale sărbătorilor rurale.   

Târgul organizat pe terenul de fotbal din comună a fost plin ochi de oameni, mai ales tineri, care s-au bucurat de muzică și voie bună, dar au avut posibilitatea de a cumpăra produse dintr-o gamă bogată pusă la dispoziție de producători și comercianți

No votes yet