Share |

S-a constituit Comisia de Disciplină care va delibera în cazul de la Școala Lipia

Aurelia Cioboată, profesoara de matematică de la Școala din Lipia care săptămîna trecută și-a pălmuit unul dintre elevi, a fost audiată, ieri, de Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Merei, din care face parte și consilierul local Poliana Partal, ca reprezentant al comunei Merei.

Profesoara a explicat că în ziua respectivă se afla sub presiunea emoțiilor generate de un eveniment nefericit din familia sa și că s-a speriat foarte tare cînd și-a văzut elevul sărind pe fereastra clasei.

“Nimeni nu s-a gîndit că în cazul în care acest elev ar fi pățit ceva rău, tot dînsa, în calitate de dirigintă, ar fi fost trasă la răspundere. S-a prezentat în fața Consiliului de Administrație și mi s-a părut foarte afectată de acest scandal, mai cu seamă că este un profesor extraordinar de bun, foarte valoros pentru Școala din Merei, cu rezultate extraordinare. În loc să se mediatizeze meritele domniei sale, s-a făcut un mare scandal pe o greșeală a domniei sale. Eu, în calitate de reprezentant al comunei Merei în Consiliul de Administrație nu voi delibera, dar s-a stabilit componența unei Comisii de Disciplină, care se va ocupa de acest caz”, a precizat consilierul local Poliana Partal.

Din Comisia de Disciplină fac parte trei cadre didactice care au același grad profesional ca și profesorul Aurelia Cioboată și care predau la Școala Gimnazială Merei.

Sancțiunile pe care le riscă profesorul Cioboată sunt observația scrisă, avertismentul, diminuarea salariuluid e bazăpe o perioadă determinate, suspendarea din funcția didactică pe o perioadă de pînă la 3 ani, destituirea din funcția de conducere dacă ar ocupa o astfel de funcție și desfacerea disciplinară a contractuluid e muncă. 

No votes yet