Share |

Viceprimarul Apostu, speaker alături de Principele Nicolae al României, la un eveniment important

Viceprimarul municipiului Buzău, Ionuț Apostu, a participat la începutul acestei săptămâni la  conferința PRIA Environment 2018, un eveniment complex, care abordează teme extrem de importante, la care au participat reprezentanți din toate domeniile implicate în protecția mediului.

Reprezentarea municipiului a fost cu atât mai importantă, cu cât Buzăul este considerat polul reciclării la nivel național, după cum a subliniat chiar viceprimarul Apostu: „Am avut onoarea de a participa la PRIA Environment Conference ca speaker alături de Principele Nicolae al României și alte personalități de marcă pentru a sublinia importanța reciclării, a dezvoltării urbane coerente cu mediul înconjurător în perspectiva economiei circulare. Buzăul este un exemplu de bune practici la nivel național și trebuie să fim mândri că a devenit polul reciclării din România”.

În cadrul conferinței PRIA Environment a fost dezbătută politica naţională în domeniul gestionării deşeurilor, managementul deșeurilor si transformarea acestora in resurse, dar și ce se poate învăța din experiența altor țări.

De asemenea, au fost abordate subiecte importante despre reciclarea electronicelor și electrocasnicelor, a hârtiei, metalului, deseurilor periculoase, despre prevenirea și controlul poluării mediului, deseurile din ambalaje, colaborarea cu industria, si atingerea țintelor impuse de UE.

PRIA Environment a găzduit reprezentanți de marcă ai mediului de business, ai autorităților și ai comunității științifice, precum și lideri comunitari, care vor discuta politici în curs de dezvoltare, probleme și progrese tehnologice care au impact asupra resurselor naturale, precum și oportunități concepute pentru a crea un viitor durabil prin gestionarea corectă a mediului.

Your rating: Nimic Average: 5 (1 vote)