Share |

Buzăul, un cuvând greu de spus la alegerile FRF de astăzi

Alegerile pentru şefia FRF sunt programate să înceapă miercuri, de la ora 11.00, la "Casa Fotbalului" unde 257 de electori din toată ţara vor vota ocupantul celui mai important birou de pe strada Emilian Şerbănică pentru următorii patru ani. Creditaţi cu cele mai mari şanse sunt Răzvan Burleanu, actualul şef, şi fostul oficial de la UEFA, Ionuţ Lupescu. În cursă s-au mai înscris Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan. Dosarul lui Sorin Răducanu, fost atacant la Dinamo şi Sportul, a fost respins.

Fotbalul buzoian are 11 voturi: Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF), Liceul cu Program Sportiv (LPS), Metalul Buzău şi CSM Râmnicu Sărat – Liga a 3-a, Luceafărul Buzău şi Fortius Buzău – futsal, Liga a 2-a, FC Buzău, Olimpia Râmnicu Sărat, Viitorul Buzău şi Viitorul Verneşti – futsal, Campionatul Naţional U19 şi Onix Râmnicu Sărat – fotbal feminin, Liga a 2-a. Alegerea preşedintelui se va efectua prin vot secret, cu buletine de vot. Va fi declarat ales în funcţia de preşedinte al FRF candidatul care va obţine majoritatea voturilor (jumătate plus unu) membrilor afiliaţi prezenţi. În situaţia în care, după primul tur de scrutin, niciun candidat nu va obţine majoritatea, se va organiza al doilea tur de scrutin, la care vor participa doar primii doi candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi în cadrul primului tur de scrutin.

No votes yet