Share |

Clubul Gloria a intrat în faliment

Tribunalul Buzău a dispus începerea procedurii falimentului în dosarul în care clubul din Crâng are calitatea de debitor. Decizia nu este însă definitivă, având termen de recurs de şapte zile. Instanţa buzoiană a respins cererea de confirmare a prelungirii planului de reorganizare al Fotbal Club Gloria Buzău cu încă un an, formulată de administratorul judiciar Eva Cont IPURL şi a admis cererea creditorului Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău privind începerea procedurii falimentului împotriva debitorului Fotbal Club Gloria Buzău.   ”Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare”, se arată în soluţia dată luni de magistraţi. Asta, în cazul în care nu vor avea efect nici eventualele contestaţii din partea clubului, care trebuie depuse în termen de şapte zile de la comunicarea soluţiei.    Clubul buzoian se afla în procedură de insolvenţă de peste trei ani, perioadă în care a încercat să-şi achite restanţele către diverşi creditori şi mai ales către instituţiile statutului.  Echipa Gloria Buzău a fost înfiinţată în anul 1971 iar în 1974 a devenit club de fotbal. La finele anului 1977-1978, Gloria a promovat, pentru prima oară, în Divizia A, cu antrenorul Ion Gh. Ionescu. 

No votes yet