Share |

Handbaliștii de la HC Buzău, încă o victorie importantă

Handbaliștii buzoieni au jucat miercuri seară, la ei acasă, într-o partidă contând pentru etapa a VI-a din play-out-ul Ligii Zimbrilor, împotriva echipei CSM Făgăraș. Dată fiind situația în clasament, orice echipă are șanse atât la salvare fără baraj, cât și la retrogradare directă, meciul se anunța a fi unul dificil pentru handbaliștii de la HC Buzău. Emoțiile au crescut după prima repriză încheiată în favoarea oaspeților cu un avantaj de 3 goluri (13-16).  Apoi, buzoienii au egalat în primele 4 minute de joc din repriza secundă și în scurt timp au reușit să se desprindă serios de adversarii săi, diferența de goluri în favoarea jucătorilor noștri fiind menținută până la finalul partidei.

Lupii Buzăului au obținut o nouă victorie, scor final 27-24, ceea ce îi plasează acum pe locul III, în play-out-ul Ligii Zimbrilor. Următorul meci se va disputa în sâmbătă, 11 mai, tot în fața propriilor suporteri, contra echipei CS Universitatea Cluj. Partida va începe la ora 17:00.

No votes yet