Share |

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, decizie importantă

Primarul orașului, Constantin Toma, ține cont de reacțiile buzoienilor legat de secţia „Box” a clubului Gloria Buzău și a promis că va fi reactivată prin decizie ce urmează să fie validată în şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul acestei lunii. Ea a fost desfiinţată la sfârşitul lunii iulie, prin vot al majorităţii consilierilor locali.

Decizia primarului vine în urma numeroaselor reacţii venite dispre opinia publică. Mii de buzoieni au condamanat pe reţelele de socializare decizia de lichidare a secţiei din cadrul clubului Gloria. De-alungul ultimului an, secţia de box a Gloriei a obţinut cincisprezece medalii, la Campionate Naţionale şi Europene. Cea mai răsunătoare performanţă a fost a Marianei Mărăcine, finalistă la Campionatele Europene de la Galaţi. Printre numele cu rezonanţă în sportul cu mănuşi românesc, la Gloria au activat Stela Duţă şi Bogdan Dinu. Secţia a fost coordonată de maestrul emerit Constantin Voicilaş.

No votes yet