Consiliul Judeţean Buzău a scos la concurs, lunile trecute, 25 de posturi disponibile în aproape toate compartimentele instituţiei. Pentru locurile de muncă de la CJ, s-au înscris 40 de candidați, dar unii dintre ei s-au dovedit a fi total nepregătiți, doar 8 dintre aceștia fiind declarați admiși după proba scrisă și cea a interviului.

Consiliul Judeţean Buzău a scos la concurs, lunile trecute, 25 de posturi disponibile în aproape toate compartimentele instituţiei. Pentru locurile de muncă de la CJ, s-au înscris 40...

Un numar de 31 de şomeri buzoieni şi 6 din Mureş vor merge, gratuit, într-o vizită de studiu în Italia, printr-un proiect implementat de Consiliul Judeţean, cu fonduri europene. Pentru...

Primarii, consilierii judeţeni şi locali care au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare nu-şi vor mai pierde mandatul, potrivit unei propuneri legislative de modificare a Statutului aleşilor locali, semnată de un grup de 16 parlamentari de la toate partidele. Iniţiativa legislativă, semnată de 6 deputaţi PSD, 6 UDMR, 2 PNL, unul de la minorităţi şi unul de la PC-PLR, se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Primarii, consilierii judeţeni şi locali care au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare nu-şi vor mai pierde mandatul, potrivit unei propuneri legislative de modificare a Statutului...

Consiliul Judeţean Buzău organizează concurs de recrutare pentru ocupare a 25 de funcţii publice vacante din cadrul aparatului de specialitate. Concursul va avea loc la sediul din Buzău, Bdul N....

În comuna Mărăcineni, problemele localnicilor sunt problemele primarului. Pe principiul “omul sfințește”,  primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, cel care...

Controalele au scos la iveală că acestea încurajau munca la negru, având angajate persoane fără ca acestora să le fie achitate asigurările medicale şi sociale şi erau plătiţi fără ca...

Consilierii județeni au aprobat, joi, alocarea 351.000 de lei din buget Spitalului Județean de Urgență Buzău. Banii vor fi folosiți pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a secției exterioare care va funcționa în fostul Spital Pârscov.

Consilierii județeni au aprobat, joi, alocarea 351.000 de lei din buget Spitalului Județean de Urgență Buzău. Banii vor fi folosiți pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a secției...

Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean se afla şi „Hotărârea pentru rectificarea a II-a a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Spitalului Judeţean de Urgenţă...

Inspectoratul Teritorial de Muncă  a demarat o anchetă la societatea care se ocupă cu reciclarea PET-urilor, după ce doi angajați au pierit într-un bazin tehnologic.  Inspectorii...

Cazul de la Vaslui nu este singular, unul similar petrecându-se la Buzău, unde, un tânăr de 22 de ani, care a violat o sexagenară în comuna Săpoca, a fost lăsat în...

pitalul Orăşenesc Nehoiu se zbate de ani de zile în sărăcie. Unitatea spitalicească se află în impas şi chiar s-a avansat ideea că ar putea fi închis. Ba mai mult, în luna...

După 25 de ani, începând cu sezonul agricol 2015, legumicultorii cu state vechi din comuna Mărăcineni par să se bucure de o nouă șansă.  Pe tot parcursul anului 2014, actualul...

Cinefilii buzoieni vor avea ocazia, şi în această vară, să vizioneze unele dintre cele mai recente filme româneşti. Proiecţiile se vor desfăşura în amfiteatrul din Parcul...

Consilierii județeni buzoieni sunt chemați în ședința ordinară a lunii iunie, pentru a-şi da votul pentru mai multe proiecte de interes public. Ședința este programată marți, 30 iunie, începând cu ora 09:00, iar pe ordinea de zi figurează următoarele proiecte:

Consilierii județeni buzoieni sunt chemați în ședința ordinară a lunii iunie, pentru a-şi da votul pentru mai multe proiecte de interes public. Ședința este programată marți, 30 iunie,...

Subiectul I: Text cules de Petre Ispirescu:

Punctul a. 1. Antonim pentru sensul din text al cuvintelor: frumoasă, bucurie şi venea

2. explică rolul cratimei în secvenţa "încât p-aci era"

3. formulează două idei principale din textul dat

4. transcrie două cuvinte, gruuri de cuvinte din text care se referă la timpul acţiunii

Subiectul I: Text cules de Petre Ispirescu:

Punctul a. 1. Antonim pentru sensul din text al cuvintelor: frumoasă, bucurie şi venea

2. explică rolul cratimei în secvenţa...

Consiliul Județean Buzău va aloca în ședința de marți 775 de milioane de lei vechi Spitalului Nehoiu. Banii vor fi folosiți pentru lucrări care trebuie realizate conform autorizației...

Cu puține zile înainte deînceperea probelor scrise la Bacalaureatul din acest an, Inspectoratul Şcolar Buzău nu a reușit să recruteze personal suficient pentru comisiile de...

 Înainte ca aleșii județeni să se pronunțe clar cu privire la investiția prinsă în planul stabilit pentru anul în curs și anume reabilitarea Drumului Județean DJ 203K,...

Protest mai putin obisnuit în localitatea Tisău, unde localnicii s-au săturat de șoselele deteriorate. Câțiva săteni cu inițiativă au amenajat mici grădinițe cu flori în gropile...

Daniel Tănase, un sportiv din Buzău promovează pe internet o acțiune unică,  menită să ajute un copil cu ADHD,  încearcând să aducă  cât mai mulţi oameni alături...

Ziua Internațională a Copilului a fost marcată de  Consiliul Județean Buzău cu o serie de evenimente organizate  în week-end. Activitățile au debutat de  vineri când ,...

În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean a fost aprobată şi propunerea privind acordarea unui sprijin financiar pentru organizarea Consiliului Naţional al Elevilor la Buzău. Astfel CJ Buzău va aloca 80 de milioane de lei vechi.

În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean a fost aprobată şi propunerea privind acordarea unui sprijin financiar pentru organizarea Consiliului Naţional al Elevilor la Buzău. Astfel CJ Buzău...

Consilierii județeni au aprobat, în ședința ordinară a lunii mai, acordarea sumei de 230.000 lei pentru zece parohii creștin-ortodoxe din județ pentru efectuarea de diverse lucrări de construcții, reparații sau reabilitare ale lăcașelor de cult.

Consilierii județeni au aprobat, în ședința ordinară a lunii mai, acordarea sumei de 230.000 lei pentru zece parohii creștin-ortodoxe din județ pentru efectuarea de diverse lucrări de...

Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, dublarea alocațiilor de stat pentru copii. Deputaţii au aprobat, cu unanimitate de voturi, majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de...