Share |

Content about Reportaj

Noiembrie 6, 2012

Președintele Automobil Clubul Român (ACR), Constantin Niculescu, este cercetat de aproape doi ani de polițiștii Direcției de Investigare a Fraudelor, după ce plângerea împotriva sa s-a plimbat de la DNA la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 și, în final, a ajuns la IGP, unde dosarul zace prin fișetele anchetatorilor.

Ianuarie 19, 2012

Lăcaşul de cult, este urmaşul mânăstirii ctitorite la 1532 de către domnitorul Vintilă Vodă, după cum mărturiseşte părintele Liviu Pârlog.

În anul 1846, a fost ridicată actuala biserică, pictura aflându-se în permanenţă în proces de reînnoire, ultima oară între 1997-2000. Biserica se află sub ocrotirea Sf. Ierarh Nicolae, iar în fiecare an de 6 decembrie, aici se organizează Sfânta Liturghie.

Octombrie 26, 2011

Analiza trecutului este, în genere, apanajul istoricului şi ar trebui să fie, în special, al acelui istoric de calitate şi de curăţenie morală, însă nu o dată istoricul angajat ideologic, cât şi alte medii de canalizare a unor opinii tendenţioase vin să strice ordinea firească a obiectivităţii şi, mai grav, pervertesc conştiinţele contemporanilor, direcţionându-le spre traiectorii potenţial periculoase.