ADMINISTRAȚIE

Ce se va întâmpla după plecarea lui Romașcanu de la cârma Consiliului Județean Buzău

La Buzău ar urma să fie organizate alegeri pentru desemnarea unui nou preşedinte al Consiliului Judeţean, deşi, cel mai probabil, va fi numit şi un preşedinte interimar, iar favorit ar fi Adrian Petre, unul dintre cei doi vicepreşedinţi CJ.

Aceasta însă nu este singura schimbare aşteptată în echipa de conducere a Consiliului Judeţean. Și Claudiu Damian, cel de al doilea vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a fost propus pentru funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. Claudiu Damian este la primul mandat în cadrul CJ şi a fost timp de zece ani managerul celui mai mare spital din judeţ.

Lucian Romașcanu a subliniat că această nominalizare reprezintă o șansă unică de a reprezenta România la nivel internațional și că decizia de a accepta această provocare nu a fost una ușoară.

„Am vorbit cu colegii, nu am vrut să dau declarații de presă înainte să vorbesc cu colegii din Consiliul Județean, din partid, este o oportunitate pe care mi-a oferit-o Guvernul României. Am trecut de cel mai important examen, să spun așa, acela al audierii în Comisia de control bugetar a Parlamentului European, urmează un vot în Parlamentul European, este o ocazie pe care nu poți s-o refuzi și este o ocazie chiar de a reprezenta Buzăul cu cinste la nivel internațional. Este o poziție extrem de importantă, poate echivalentă cu funcția de comisar european. Plecarea, dacă va fi să fie, va fi la 1 iulie în acest an”, a declarat Romașcanu.

Retragerea lui Romașcanu din fruntea Consiliului Județean și a filialei PSD Buzău va duce la o reorganizare a conducerii locale. La nivelul Consiliului Județean, funcția de președinte ar urma să fie asigurată interimar de către vicepreședintele Adrian Petre. „Consiliul va merge înainte, avem oameni talentați, colegii au înțeles decizia mea, am apucat în acest răstimp atât de scurt să ne apropiem unii de alții, să colaborăm foarte bine, dar sunt convins că modul în care am început să lucrăm va fi continuat și de cei care urmează”, a mai spus Lucian Romașcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button