Avertisment pentru locuitorii din Buzău. Risc de îmbolnăvire cu „boala apei”, semnal de alarmă al DSP

Avertisment pentru locuitorii din județul Buzău. Direcția de Sănătate Publică informează că există riscul îmbolnăvirii cu „boala apei”. Anunțul alarmant a fost făcut după ce analizele au arătat că aproximativ 60% din probele prelevate din fântâni au ieșit necorespunzătoare.
Potrivit DSP, probele au fost ridicate din fântânile publice, dar și individuale. Prin urmare, inspectorii atrag atenția asupra faptului că apa nu este recomandată consumului uman. Probele au fost analizate la Laboratorul de Investigare şi Diagnostic în Sănătate Publică, acreditat RENAR, al DSP Buzău.
„În primul semestru al anului, analiza chimică şi microbiologică a probelor de apă a relevat următoarele: total probe (microbiologie+chimie ) = 868, necorespunzătoare = 159 (18,32%). Instalaţii centrale, total probe = 576, necorespunzătoare = 51 (8,85%).
Instalaţii proprii, total probe = 102, necorespunzătoare = 43 (42,16%). Fântâni publice şi individuale, total probe = 96, necorespunzătoare = 60 (62,5%)”, se precizează în raportul DSP, potrivit Agerpres.
Prin urmare, inspectorii spun că apa nu este sigură pentru consum. Intoxicația cu nitriți este foarte periculoasă, mai ales pentru copiii cu vârste mai mici de trei ani, dar și pentru persoanele vârstnice.
„Methemoglobinemia acută infantilă generată de apa de fântână reprezintă o problemă de sănătate publică în România, a cărei rezolvare se impune ca prioritară. Este necesară creşterea nivelului de informaţie şi educarea populaţiei privind importanţa folosirii unei ‘ape sigure’.