ȘTIRILE ZILEI

 Patru persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri de mare risc

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetate de către procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în urma unor percheziţii domiciliare anchetatorii descoperind cantităţi de canabis, ketamină, MDMA sub formă de pulbere şi comprimate.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Buzău, au documentat activitatea infracţională a 4 persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

„Din materialul probator administrat în cauză a reieşit faptul că, în perioada decembrie 2022 – 26 aprilie 2024, aceştia ar fi procurat, transportat, deţinut şi vândut, în mod repetat, droguri de risc (canabis) către consumatori din judeţul Buzău, cu sume cuprinse între 50 şi 60 de lei, pentru o doză. De asemenea, s-a reţinut faptul că doi dintre bărbaţi ar fi acţionat ca principali furnizori de droguri de risc pentru celelalte două persoane cercetate”, informează IPJ Buzău.

În urma percheziţiilor au fost descoperite mai multe tipuri de droguri de risc şi sume de bani, cele patru persoane cu vârste între 20 şi 35 de ani fiind arestate preventiv pentru 30 de zile.

„Astfel, la data de 27 aprilie, în urma celor 14 mandate de percheziţie domiciliară puse în executare, în judeţele Buzău şi Ilfov, au fost descoperite şi ridicate cantităţi de droguri de risc şi mare risc (canabis, ketamină, MDMA sub formă de pulbere şi comprimate), 3 cântare de precizie, 5 grindere, 11 telefoane mobile, 3.420 de euro şi 12.750 de lei, precum şi alte mijloace de probă. La aceeaşi dată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Buzău au dispus reţinerea celor 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, pentru 24 de ore. La data de 28 aprilie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Buzău a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile”, a transmis sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button