Instalație de gaze artizanală, depistată la locuința unui consilier local al USR, din Mărăcineni

Descoperirea a fost făcută în urma unui control de rutină, efectuat de operatorul local ANTOPREST ACTIV S.R.L., în data de 29 septembrie 2025, în satul Potoceni, acolo unde se află și locuința Ion Daniel, care reprezintă USR în Consiliul Local Mărăcineni.
Echipa tehnică a identificat o intervenție neautorizată în firida de gaze, consum clandestin și deteriorarea unor componente ale sistemului.
Reprezentanții companiei atrag atenția că asemenea practici pun în pericol nu doar siguranța imobilului, ci și stabilitatea întregului sistem de distribuție.
ANTOPREST a sesizat imediat Poliția, Parchetul și Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), depunând o plângere penală.
Responsabilii firmei susțin că, a doua zi după ce au descoperit intervenția neautorizată asupra instalației de gaze la locuința consilierului local, acesta s-a prezentat la sediu, unde ar fi înjurat și amenințat personalul. Drept urmare, operatorul a formulat o a doua plângere penală împotriva alesului local.
Din datele puse la dispoziție de companie, pe 15 septembrie fusese depusă cererea pentru emiterea Avizului Tehnic de Racordare (ATR), însă documentația era incompletă la momentul în care a fost descoperită instalația improvizată.
Contactat pentru un punct de vedere privind situația, președintele USR Buzău, Florin Drăgulin, a declarat că va oferi un răspuns după ce cazul va fi analizat în cadrul organizației județene.
Reprezentanții ANTOPREST ACTIV au subliniat că vor colabora pe deplin cu instituțiile abilitate pentru elucidarea cazului și pentru a preveni repetarea unor astfel de situații.
Într-o postare pe Facebook, Ion Daniel transmite că nu este vinovat, că totul ar fi o înscenare care ar avea legătură directă cu toate acțiunile sale de până acum împotriva Primăriei Mărăcineni, care au avut ca finalitate deschiderea unui dosar penal.
Și președintele filialei USR Buzău, Florin Drăgulin, a promis la rândul său că va prezenta un punct de vedere oficial după ce va analiza situația.