Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu: „Să votăm cu gândul la viitor, nu cu dorința de a pedepsi!”

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Lucian Romaşcanu, a precizat duminică, la ieşire de la urne, în contextul în care românii din Diaspora au ieşit într-un număr mare la vot, că România este în Schengen şi este un partener al Uniunii Europene (UE), motiv pentru care nu ar trebui să existe un vot de penalizare.
Acesta a venit, în jurul orei 8:20, la Secţia de votare nr. 48 a Colegiului Naţional Pedagogic „Spiru Haret”, alături de vicepreşedintele CJ, Adrian Petre, şi deputatul Petre Emanoil Neagu.
La secţia de vot, Lucian Romaşcanu s-a întâlnit şi a stat de vorbă pentru câteva minute cu mama sa.
„Am votat cu singurul om care are legătură cu funcţia pentru care am ieşit astăzi la vot, sper din suflet să ne continuăm echilibrul, stabilitatea, dezvoltarea pentru că suntem la un moment de răscruce al istoriei. Îndemnn buzoienii, pe toată lumea, să meargă la vot gândindu-se nu numai la ziua de azi, chiar dacă clasa politică poate merită a fi penalizată, să se gândească şi la ziua de mâine. Este o mobilizare pe care am văzut-o şi cu alte ocazii, foarte mult internet, e normal să-şi exprime votul, să fie prezenţi, sunt foarte multe de discutat despre acest lucru, îmi doresc foarte tare ca oamenii din dispora, cei care au plecat să nu uite că au plecat, cum au plecat foarte mulţi, au plecat pentru un trai mai bun, sigur ne-ar fi plăcut să fie în România, dar este un lucru care este natural, pe un drum care are ambele sensuri deschise, suntem în Schengen, putem prin apartenenţa la UE să avem servicii oriunde găsim pentru o viaţă mai bună, iar acest lucru nu trebuie uitat şi să avem, cred eu, un vot de penalizare pentru ceea ce ne-a adus bunăstare şi libertate de a fi oriunde în lume şi de a ne exprima votul”, a precizat Lucian Romaşcanu.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, președintele organizației municipale a Partidului Socia Democrat, a votat la ora 8.00, la o secție organizată la Liceul de Arte „Margareta Sterian”. El a spus că a votat, ca de obicei, pentru viitorul Buzăului.
„E un vot foarte important pentru români, este un vot important pentru Buzău, am votat ca de obicei pentru viitorul Buzăului și sper să avem această abilitate pe care ne-o dorim și să avem același drum, în Uniunea Europeană. Invit pe toți buzoienii să vină la vot. Este un vot, dacă vreți, decisiv pentru viitorul nostru”, a spus Toma.
Deputatul social-democrat Petre Emanoil Neagu a votat și el la Colegiul Național Pedagogic „Spiru C. Haret”. El a declarat că a votat pentru „reconcilierea societății”: „Am venit să-mi fac datoria de cetățean și, bineînțeles, în primul și primul rând am votat pentru reconcilierea societății și pentru pace socială și pentru drumul nostru european, pentru drumul nostru euro-atlantic. Am votat cu inima deschisă pentru viitorul nostru, pentru copii, pentru nepoți. Eu cred că astăzi este o zi importantă, cred că a venit vremea ca societatea românească să se reseteze în general, nu numai clasa politică, și pe undeva cred că și vremea ne ajută, sper eu că începând de mâine sau peste două săptămâni, și vremurile or să ne ajute, este primăvară, trezirea la viață. Deci iată că alegerile de data asta au fost într-o primăvară și cu siguranță astăzi și, probabil, în turul doi, România va avea un președinte, un președinte care o să știe să unească și o să fie, cred eu, un președinte al tuturor românilor, oriunde s-ar afla aceștia”.
El spune că are încredere în înțelepciunea românilor: „O dată la patru ani sau la cinci ani cetățeanul e suveran. Indiferent cum votează poporul, cum văd că se exprimă lumea, așa, în general, trebuie să respectăm votul și eu cred că fiecare om este responsabil, știe pentru ce și pentru felul în care a votat, și eu cred că surprize… Dacă nu ar fi surprize, nu ar fi alegeri, a trecut vremea în care știu eu, cineva punea cu mâna pe altcineva, eu cred că totuși suntem un popor inteligent, un popor deștept care știm să punem ștampila acolo unde credem noi că trebuie”, a mai spus Neagu.