Premieră în CLM! Consilierii PSD au blocat finanțarea pentru școala privată „Spectrum”

Ședința CLM Buzău de astăzi a înregistrat astăzi un episod în premieră. Chiar în ziua aprobării bugetului local pentru anul 2026, consilierii locali ai PSD au depus unh amendament prin care au forțat municipalitatea să oprească alocarea a milioane de euro către o instituția de învățământ privată, „Spectrum” care numără doar 17 elevi.
Tabăra social-democrată a schimbat macazul, iar primarul Toma a rămas fără susținere
Sub presiunea publică generată de dezvăluirile privind modul în care asociația „Spectrum” a început să absoarbă fonduri publice, dar și de inițiativele activiștilor civici, consilierii PSD au decis să pună capăt acestei situații.
Aceștia au depus, la începutul ședinței ordinarem un amendament prin care s-a anulat o alocare de bani masivă pentru școala privată „Spectrum”, o entitate apărută recent în peisajul educațional buzoian sub egida „Lumina Instituții de Învățământ”.
„Consider că în momentul de față nu este nu este oportun să facem o asemenea investiție. Drept urmare, dacă amendamentul va trece, suma rămasă alocată propun să rămână tot tot în în bugetul învățământ și fac un apel public la dumneavoastră pe această cale, cu toții sunteți membri în consiliile de administrație în unitățile școlare. Veniți cu propuneri și la următoarea rectificare de buget să propunem folosirea acestor bănuți după nevoile identificate de către fiecare dintre voi.”, a precizat soccial-democratul Bogdan Hudițoiu.
Prima propunere a venit din partea liberalului Irinel Cîrstea: „Da, o nevoie ar fi acoperirea proiectului domnului Stâlpu, de exemplu, pe care nu am văzut-o prinsă în buget, orașul comestibil. Nu am fost prinsă în buget, pentru care am putea să alocăm o sumă de bani din această rectificare”,
Primarul Constantin Toma a încercat să salveze situația, așa cum face de obicei, cu o argumentație destul de subțire, marcată de omisiuni și erori. În primul rând a omis natura parteneriatului, uitând să specifice un detaliu esențial și anume că, în această asociere, partea privată, „Fundația Lumina Instituții Învățământ”, a venit strict cu expertiza, fără a aduce nicio contribuție financiară sau materială concretă. Practic, municipalitatea a pus la dispoziția școlii „Spectrum” clădirea și s-a angajat să-i plătească lunar 250.000 euro, în timp ce partea privată gestionează proiectul fără riscuri financiare proprii.
„Legat de amendamentul colegilor consilieri locali, nu sunt de acord. Această școală este necesară la Buzău. Este școală privată, prezentă în vreo 72 de țări, iar în România a început la Constanța, mai este la București, Iași, Cluj, Oradea, Ploiești, Buzău fiind cel mai mic oraș care a intrat în acest circuit. Este o școală de elită” a spus primarul Constantin Toma.
Primarul s-a folosit de succesul unui elev buzoian pentru a dovedi calitatea sistemului de învățământ patronat de „Lumina Instituții de Învățământ”. El a invocat performanța extraordinară a elevului care a câștigat Olimpiada Internațională de Chimie de la Dubai, sugerând că acesta este produsul exclusiv al sistemului privat. În realitate, elevul respectiv a urmat cursurile instituției private doar timp de doi ani, după care s-a transferat la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, iar performanța internațională a fost obținută după un an intens de pregătire sub îndrumarea doamnei profesor Viviana Găitanovici, profesor renumit de chimie la colegiul mai sus amintit. Cu toate acestea, consilierii PSD, nu s-au lăsat convinși și au mers mai departe cu amendamentul.
Amendamentul depus de aleșii locali Bogdan-Florin Hudițoiu și Teodor Cojocaru a fost votat de CLM, punând capăt unei alocări financiare ce părea disproporționată față de beneficiul public real. Modificările aduse proiectului de buget au vizat retragerea a 3.201.000 lei (aproximativ 640.000 euro), sumă care urma să fie folosită pentru reabilitarea completă a clădirii pe care Primăria a pus-o la dispoziția asociației private. De asemenea s-a remarcat și faptul că promisiunea anterioară de a susține activitatea școlii cu o subvenție anuală constantă a fost ștearsă definitiv din fila de buget.
La momentul actual, școala înregistrează doar 17 elevi, ceea ce pune la îndoială oportunitatea ca Primăria să acționeze practic ca un membru fondator care acoperă cheltuielile unei afaceri private.
„Am solicitat eliminarea acestor fonduri pentru a prioritiza investițiile în unitățile de învățământ public, care deservesc un număr mult mai mare de elevi și se confruntă cu nevoi urgente”, au explicat consilierii PSD, subliniind că impactul educațional al proiectului Spectrum este, în prezent, scăzut.
Banii se întorc la școlile de stat
Consilierii PNL, Silviu Roșioru și Irinel Cîrstea au încercat să direcționeze suma retrasă de la Spectrum către norma de hrană a polițiștilor locali și au depus un amendament în acest sens, însă nu a trecut din cauza numărului insuficient de voturi.
Cele 3,2 milioane de lei nu vor părăsi sistemul educațional, banii vor rămâne în bugetul local și vor fi redistribuiți la prima rectificare către școlile și liceele de stat din Buzău.
Consensul politic de astăzi, din CLM, este o victorie pentru contribuabilii buzoieni, deoarece toți aleșii municipiului Buzău au fost de acord că prioritizarea la finanțare a unei școli private ar însemna să fie nedreptățit învățământul de masă care, în continuare, rămâne subfinanțat.
