Deputatul Ștefăniță Avrămescu critică finanțarea unei Școlii private SPECTRUM din bani publici: „Performanța trebuie susținută în școlile de stat”

Deputatul AUR Ștefăniță Avrămescu a susținut astăzi, la Buzău, o conferință de presă în cadrul căreia a abordat mai multe subiecte de interes local, unul dintre cele mai importante fiind legat de modul în care administrația municipiului Buzău a ales să direcționeze fonduri către unitatea de învățământ privată SPECTRUM.
Potrivit parlamentarului buzoian, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a propus ca școala privată SPECTRUM să beneficieze de o sumă importantă de bani din bugetul local, în timp ce multe școli și licee de stat din municipiu nu beneficiază de sprijin financiar consistent, deși obțin rezultate remarcabile la nivel național și internațional.
„Domnul primar Constantin Toma propunea ca o școală privată, Spectrum, să primească o sumă însemnată de bani de la bugetul local. Dar de ce să nu folosim acești bani pentru a încuraja performanța și pentru a investi în elevii din școlile și liceele publice?”, a declarat deputatul Ștefăniță Avrămescu.
Acesta a susținut că fondurile publice ar trebui orientate către proiecte educaționale care pot contribui direct la dezvoltarea elevilor din sistemul de stat, în special către cluburile de robotică, tehnologie și inventică.
„Astăzi am propus în conferința de presă de la Buzău ca Primăria, dacă tot există disponibilitate financiară pentru a investi în educație, să aloce aceste fonduri către cluburile de robotică, tehnologie, inventică și alte activități care stimulează performanța elevilor. Așa putem avea mai multe rezultate precum cele obținute de clubul de la Hasdeu, iar elevii buzoieni ar fi mai atrași de aceste domenii”, a mai precizat parlamentarul AUR.
În opinia lui Avrămescu, investițiile în educația publică reprezintă o soluție pe termen lung pentru dezvoltarea comunității locale și pentru păstrarea tinerilor performanți în județul Buzău.
Declarațiile deputatului vin într-un context în care discuțiile privind prioritățile bugetare ale administrației locale au devenit tot mai intense, iar tema finanțării educației continuă să genereze nemulțumiri în spațiul public.