EXCLUSIV! Ședință, azi, la PNL Buzău, cu șefii de la București! Cine va fi președintele ?
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, însoțit de responsabilul zonal, liberalul Paul Dobre, au ajuns la Buzău mai devreme cu o zi decât au stabilit inițial și au organizat o ședință la care au participat liberalii aleși locali și județeni, precum și membrii birourilor politice ale PNL. Nu a lipsit nici fostul președinte al filialei buzoiene, deputatul Cristinel Romanescu.
Spre dezamăgirea unora dintre cei prezenți, ședința nu s-a ținut cu toți cei prezenți laolaltă, ci au fost chemați pe rând la discuții, în grupuri de 3, 4 persoane.
Fiecare în parte a fost invitat să vorbească despre problemele și nemulțumirile legate de activitatea organizației județene a PNL Buzău și li s-a cerut să propună un președinte sau să vorbească despre așteptările și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul președinte al liberalilor buzoieni.
Cei prezenți la întâlnirea de astăzi au cerut depesedizarea instituțiilor descentralizate și nu au uitat să aducă în discuție faptul că la ultimele alegeri PNL nu a avut candidat în 10 comune buzoiene.
În aceea ce privește profilul președintelui ideal, toți cei prezenți au căzut de acord asupra următoarelor două condiții: să fie buzoian și nu adus de la București sau din altă parte și să fie un liberal care a fost implicat în ultimele competiții electorale.
Preotul Viorel Holban, care a candidat la Râmnicu Sărat pentru funcția de primar, s-a recomandat personal ca fiind omul potrivit pentru a ocupa funcția de președinte al PNL Buzău.
Rămâne ca dorințele și doleanțele liberalilor buzoieni să fie transmise în către primul eșalon de conducere al partidului de cei doi fruntași ai PNL și, cel mai probabil săptămâna viitoare, să se transmită în plan local decizia luată de șefii partidului.