ȘTIRILE ZILEI

Camion cu păsări răsturnat la Mărăcineni

Luni dimineața, pe breteaua de sub podul Mărăcineni, un camion care transporta păsări vii a părăsit carosabilul și s-a răsturnat. Vehiculul de mare tonaj venea dinspre Șoseaua de Centură și urma să urce pe pod, dar șoferul a pierdut controlul și a ieșit în decor.

Potrivit polițiștilor, șoferul ar fi abordat curba cu viteză mare, iar încărcătura ar fi intrat în tangaj.

Traficul a fost restricționat pentru că, pe carosabil, s-a scurs combustibil și până la curățarea șoselei, un echipaj ISU a asigurat măsuri de protecție.

Din primele date de la fața locului a reieșit că autocamionul de mare tonaj condus pe direcția Ploiești către Focșani de către un șofer în vârstă de 29 de ani, din Vrancea, s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.„, a transmis biroul de presă al IPJ Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button