POLITICĂ

Liderii liberali prezenți la semnarea acordului pentru înființarea unei filiale a Universității „Dunărea de Jos” la Buzău. La eveniment a participat și europarlamentarul Rareș Bogdan

Promisiunea liberalilor buzoieni, de a aduce la Buzău facultatea de stat, a fost respectată, iar visul multor tineri de a face facultate acasă a devenit realitate.

Joi, rectorul Universității Dunărea De Jos Galați, profesorul universitar dr. Lucian Georgescu, a semnat acordul pentru înființarea unei filiale a instituției la Buzău, ceea ce înseamnă că, de anul viitor, tinerii buzoieni vor putea urma de acasă cursurile Universității Dunărea de Jos.

La eveniment a fost prezent și europarlamentarul liberal, Rareș Bogdan și a anunțat oficial că filiala de la Buzău a Universității Dunărea de Jos va beneficia de o importantă finanțare europeană.

Studenții/masteranzii/doctoranzii buzoieni pot beneficia de finanţări de până la 100.000 euro pentru dezvoltarea de activități antreprenoriale.

”Vom deschide o filială a Universității Dunărea de Jos , cea mai mare universitate din Regiunea 2 SE. Este o modalitate de pregătire a noastră pentru educație, pentru formare continuă și pentru fondurile care vor veni prin programele lansate anul viitor”, a explicat Lucian Georgescu și a ținut să precizeze că filiala de la Buzău va cuprinde mai multe specializări.În cel mai scurt timp va fi efectuat un studiu de piață, în urma căruia va fi bătută în cuie lista specializărilor din care pot alege viitorii studenți.”Ne vom adresa tuturor vârstelor pentru că aici va fi și un centru de formare continuă care se va pregăti pentru reconversie profesională pentru mai multe tipuri de meserii în funcție de cerința de piața muncii din Buzău și a zonelor limitrofe. Destinația acestei filiale va fi una multiplă. Vom avea specializări, pentru început, cel puțin două specializări socio-umane. În doi ani vom trece și la nivel de master”, a mai spus Lucian Georgescu.

”Astăzi, vom consfinți înființarea filialei Universității Dunărea de Jos la Buzău. E o șansă unică pentru tineri. Așa cum am spus încă de a început noi facem nu vorbim și iată că am făcut. Am făcut într-o lună de zile cât nu s-a făcut în 30 de ani pentru copii și tinerii din județul Buzău. Noi suntem preocupați și ne vom ocupa de viitorul copiilor noștri. Este o șansă unică și sper ca cei care vor veni din octombrie pe băncile facultății de la Buzău să aibă șansă în viață așa cum am avut și noi, cei care suntem astăzi aici. În afara de posibilitatea de a studia partea de licență și masterat, am venit și în sprijinul profesorilor din județul Buzău. Se va înființa și acel departament de pregătire didactică astfel că toți profesorii vor avea șansa de a face la Buzău acele cursuri pentru a-și obține gradele profesionale și pentru a avansa în carieră”, a spus la rândul lui Gabriel Avrămescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button