ȘTIRILE ZILEI

Polițiștii au luat măsurile legale în cazul petrecerii cu peste 100 de persoane, de duminică seară, abia la a doua descindere

Duminică seară, în disprețul legilor bune sau rele, indiferent cum sunt ele, dar care ne guvernează viața în aceste vremuri grele, circa 120 de persoane s-au adunat la o petrecere de botez organizată într-o locație aflată pe Calea Eroilor, din Buzău.

Unii dintre invitați s-au simțit inconfortabil cu atât de multă lume în jur și au sesizat Poliția, care a venit la fața locului, a constatat și a plecat.

Între timp, prin zonă și-au făcut apariția și jurnaliștii, iar după apariția lor, ca prin minune, a avut loc o adevărată desfățurare de forțe a Poliției și Jandarmeriei, care au luat cu asalt locația în care avea loc petrecerea de botez.

Din comunicatul de presă transmis de biroul de presă al IPJ Buzău, aflăm că descinderea de duminică seară s-a lăsat și cu amenzi:

Având în vedere regulile instituite și interdicția organizării de astfel de evenimente în contextul pandemiei, polițiștii au identificat reprezentantul localului și organizatorul evenimentului, cărora le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 4000 de lei, conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea interdicțiilor privind organizarea de evenimente.

Totodată, fortele de ordine care au intervenit, polițiști și jandarmi, au legitimat 63 de persoane și au aplicat alte 30 de sancțiuni contravenționale participanților la eveniment.”

Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul principal de Poliție, Ane Marie Vrapciu, susține că la prima sesizare polițiștii au venit doar să constate și că a doua oară au venit în formulă completă pentru a lua măsurile cuvenite întrucât prima sesizare s-a confirmat.

Chiar și așa, o parte dintre participanți susțin că au fost sancționați fără să aibă vreo vină , deoarece în restaurantul cu pricina s-au sărbătorit trei evenimente diferite.

Costin Drăganeste preot în comuna Cernătești și a fost organizatorul petrecerii de duminică seară. A fost amendat pentru zădărnicirea combaterii bolilor cu 2.000 de lei.

”Am avut doar trei mese închiriate la acel local, la care am stat câte șase persoane. Au fost nașii, părinții, socrii, pe care i-am invitat să luăm masa, după slujba de creștinare a fetiței mele, respectând toate restricțiile pe care și cei de la restaurant ni le-au amintit. (…) Am avut doar trei mese închiriate la acel local, la care am stat câte șase persoane. Au fost nașii, părinții, socrii, pe care i-am invitat să luăm masa, după slujba de creștinare a fetiței mele, respectând toate restricțiile pe care și cei de la restaurant ni le-au amintit”, a declarat pentru Știri de Buzău preotul Costin Drăgan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button