Grupare infracțională specializată specializată în trafic de droguri, destructurată
În această dimineață, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au efectuat 20 de percheziții domiciliare, în Buzău, Brăila și București, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv și constituire a unui grup infracțional organizat.
Din cercetări a reieșit că, din 2020 și până în prezent, 13 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, s-ar fi constituit într-o grupare infracțională și s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc și substanțe cu efect psihoactiv de la persoane din Brăila și București, pe care le-ar fi vândut în Buzău.
De asemenea, unii dintre membrii grupării ar fi înființat culturi indoor și outdoor de cannabis.
În urma perchezițiilor, a fost descoperită o cultură indoor de cannabis, au fost ridicate 950 de grame de canabis, recipiente care conțineau componente chimice utilizate la prepararea substanțelor psihoactive, mai multe telefoane mobile și 3.600 de lei.
Au fost puse în executare 13 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Buzău, pentru audieri.
La activități au participat și polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploieşti și București, polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, precum și jandarmi ai inspectoratelor județene de jandarmi Buzău și Ploiești şi ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.