Bună ziua a dat, pagubă și-a căpătat
Un râmnicean a fost lăsat fără banii din buzunar de către o cunoscută, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Râmnicu Sărat
Duminică, în jurul orei 23.00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat a fost direcţionată să intervină în cazul unui furt, întrucât un râmnicean de 39 de ani sesizase că a fost deposedat de suma de 150 lei.
Reclamantul a precizat că în timp ce se afla pe o stradă din municipiu, în fața unei societăți comerciale, s-a întâlnit cu o femeie pe care o cunoștea din vedere și au purtat o scurtă conversație. Profitând de neatenția sa, femeia i-ar fi sustras din buzunarul hainei suma de 150 lei și a plecat.
În urma datelor comunicate și a semnalmentelor prezentate de păgubit, poliţiştii au stabilit că femeia are 39 ani şi domiciliază în Râmnicu Sărat, iar la scurt timp au depistat-o şi au recuperat prejudiciul.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale pentru a se stabili dacă bănuita a mai comis astfel de fapte.