Gabriel Avrămescu a fost ales președinte al PNL Buzău cu un scor zdrobitor (FOTO+VIDEO)
Deputatul Gabriel Avrămescu a fost ales, sâmbătă, 3 iulie, preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Buzău cu un scor zdrobitor. La capătul unei confruntări electorale în care s-au înscris trei candidaţi la funcția de președinte al organizației liberale, Gabriel Avrămescu a obţinut 345 voturi, Valeriu Marcu, 5 voturi iar Mircea Ion un singur vot din totalul de 376 de delegaţi prezenţi la lucrări.
La şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Buzău au participat în calitate de invitaţi vicepreşedintele regional al PNL Victor Paul Dobre, şeful Cancelariei Primului-Ministru şi purtător de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Dancă şi deputatul George Stângă, preşedinte al PNL Galaţi.
„Astăzi delegaţii la conferinţa judeţeană mi-au acordat încrederea pentru un mandat ales şi nu numit cum a fost până acum, aşa cum aţi văzut avem o organizaţiei unită, pregătită de treabă, pregătită să câştige alegerile şi sunt mulţumit că toţi cei care au fost astăzi prezenţi aici au văzut că renaştem, că începem să creştem şi să ne ridicăm. De asemenea, mă bucur că am ieşit cu o echipă unită din aceste alegeri interne. Urmează organizarea cu adevărat politică a partidului numirea secretarului general, secretarilor adjuncţi, numirea responsabililor de zonă, de localităţi, de reţele electorale practic bucătăria internă a unui partid. Asta urmează pentru că noi ştim ce avem de făcut”, a spus preşedintele PNL Buzău Gabriel Avrămescu.
Senatorul Vlad Pufu, proaspătul președintele al Organizației Municipale Buzău a declarat la rândul său că PNL are la Buzău o conducere aleasă și stabilă, iar acest lucru nu poate decât să-l mulțumească:
”Este bine că avem, în sfârșit, o conducere aleasă, o conducere stabilă iar asta ne permite să facem o politică de-adevăratelea și să facem Opoziție așa cum își dorește o mare parte dintre buzoieni. De acum, Partidul Național Liberal va fi foarte prezent în spațiul public, dar va porni și la organizarea și reorganizarea partidului în interior, atât în structurile municipale cât și în structurile județene”, a spus Vlad Pufu, președintele Organizației Municipale a PNL Buzău.
400 de delegați și-au exprimat votul pentru funcția de președinte al filialei județene și pentru componența Biroului Politic Județean a PNL Buzău.