EDUCAȚIEPOLITICĂ

PSD a finalizat consultările publice asupra legilor Educației

Consultările publice inițiate de PSD în urmă cu trei săptămâni cu privire la proiectele legilor Educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului universitar, au ajuns la final.

Întâlnirile cu actorii interesați din domeniu au fost organizate atât în sala grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, cât și în țară, la Craiova, Deva, Reghin, Bistrița, Iași, Galați, Târgoviște și Buzău, pentru a oferi ocazia cât mai multor reprezentanți ai societății civile și instituțiilor din diferite regiuni să își exprime opinia.

Profesorul Laurențiu Țepeluș, deputat social-democrat buzoian și secretar al Comisiei pentru învățământ, împreună cu doamna deputat Natalia Intotero, președintele comisiei, au susținut acest tur al dezbaterilor. Li s-au alăturat colegi parlamentari, secretarii de stat din Ministerul Educației, doamna Antoaneta Bolchiș și domnul Florin Lixandru, experți din mediul universitar și preuniversitar.

„Am văzut cu ocazia acestor consultări foarte mulți oameni interesați de viitorul educației în România, de viitorul noilor generații. Au răspuns invitației la dezbateri reprezentanții elevilor, studenților, părinților, profesori, directori de instituții de învățământ și rectori, reprezentanți ai aleșilor locali, cultelor și ONG-urilor, ai sindicatelor, mediului de afaceri. Fiecare participant a avut ocazia să exprime opinii, să sesizeze probleme, să aducă argumente și împreună am dezbătut soluții pentru ca cele două legi să fie adoptate într-o variantă care răspunde nevoilor actuale și viitoare pe termen scurt și mediu ale învățământului românesc, din toate punctele de vedere.”- deputat Laurențiu Țepeluș

PSD a precizat cu mai mule ocazii care sunt prioritățile sale în ceea ce privește legile Educației. Accesul egal și neîngrădit la educație pentru toții copiii, combaterea abandonului școlar, dezvoltarea învățământului dual, dezvoltarea programelor de after-school, creșterea rețelei de consilieri școlari și a cabinetelor de medicină școlară, susținerea elevilor români care învață în afara granițelor țării și buna integrare a celor care se întorc acasă precum și salarizarea cadrelor didactice sunt câteva din acestea.

„Viitorul României, pentru că asta înseamnă până la urmă legile Educației, este mult prea important pentru a fi dezbătut în spatele ușilor închise. Am preluat opiniile exprimate de cei care au participat la consultări, dar și pe cele transmise prin alte mijloace de cei care nu au putut fi prezenți, și le vom transpune în amendamente la cele două proiecte de acte normative pe care le vom susține în cadrul Coaliției și în comisiile de specialitate. Le mulțumesc tuturor, indiferent în ce calitate au contribuit la dezbateri și mă bucur că am participat la acest exercițiu democratic care continuă în Parlament. Bineînțeles, nu pot să nu amintesc de bucuria pe care mi-a făcut-o participarea în număr mare a profesorilor și celor interesați de cele două proiecte la dezbaterile de la Buzău. Încă o dată vedem acasă exemple demne de urmat și un interes deosebit pentru educație.”- deputat Laurențiu Țepeluș

Proiectele de legi ale Educației au fost adoptate de Guvern și vor intra în dezbatere în Camera Deputaților care este prima cameră sesizată în procesul legislativ.

Biroul de presă al deputatului

Laurențiu Țepeluș

Circumscripția electorală nr. 10, Buzău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button