POLITICĂ
Deputatul Andi Cristea subliniază importanța comunicării după audierea Ministrului de Externe referitor la situația din Ucraina
În săptămâna care tocmai se încheie, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă al Camerei Deputaților, l-am audiat cu ușile închise pe Ministrul de Externe referitor la situația din Ucraina.
Este nevoie de o comunicare permanentă între legislativ și executiv pe teme care privesc evoluțiile din țările vecine precum și cele de securitate din bazinul Mării Negre, dar și poziția statului român în cadrul Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene. Astfel, dialogul purtat în cadrul comisiilor de externe reunite al Parlamentului face parte din colaborarea firească și loială între puterile statului.