ADMINISTRAȚIE

Restricții de circulație pe șoseaua de centură a Buzăului

Primăria Buzău impune restricţii de circulaţie, zilele acestea, pe şoseaua de centură a Buzăului, în vederea amplasării unor separatoare de mers.

Marţi noapte, între orele 22.00 – 06.00, vor fi amplasate separatoare de sens pe podul de la Fabrica de bere şi până dincolo de intersecţia cu strada Orizontului. 

Măsura este luată pentru a preîntâmpina producerea unor noi accidente de circulaţie în intersecţia dintre Şoseaua de Centură şi strada Orizontului, o zonă extrem de periculoasă pentru şoferi.  În această noapte, traficul din zona de lucru de pe Şoseaua de Centură a Buzăului va fi deviat prin oraş, de la podul Mărăcineni, până la Calea Eroilor, pe Bulevardul Unirii. 

După montarea separatoarelor de trafic, şoferii care foloseau intersecţia periculoasă vor fi nevoiţi pentru a trece dintr-o parte în alta să iasă pe strada Transilvaniei şi să folosească rondul de la Fabrica de bere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button