Complex de servicii comunitare pentru copii cu dizabilităţi, inaugurat la Buzău
Un complex de servicii comunitare, format din două case tip duplex şi un centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, finanțat din fonduri europene, a fost inaugurat, miercuri, la Buzău.
Investiția cu fonduri europene a fost realizată în baza a două proiecte ale DGASPC Buzău şi Consiliul Judeţean, în valoare de peste 9,83 de milioane de lei.
Inaugurarea a avut loc în prezența preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, secretarul de stat Elena Tudor şi a preşedintelui CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Complexul cuprinde două case de tip duplex şi un centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi şi este primul astfel de proiect realizat cu finanţare europeană accesată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi finalizat la nivel naţional.
Noul centru a fost înfiinţat după închiderea Centrul rezidenţial pentru copilul cu handicap nr. 9 Buzău şi construirea în imediata vecinătate a trei noi clădiri care adăpostesc acum patru case de tip familial şi Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi. De serviciile noului centru se bucură acum 48 de copii cu dizabilităţi care vor beneficia de rezidenţă în cadrul celor două case duplex tip familial, iar 90 de copii vor beneficia de servicii în cadrul Centrului de zi de recuperare.
Complexul de servicii comunitare nr. 9 Buzău are în structură 4 case de tip familial cu denumirile: „Piatra Soarelui”, „Piatra Lunii”, „Ochi de tigru”, „Ochi de şoim” şi Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi „ONIX”.
Complexul a fost înfiinţat prin implementarea a proiectelor europene „Casă nouă, în drumul spre acasă”, în valoare de 4.528.484,29 lei, şi „Servicii sociale pentru un viitor mai bun”, în valoare de 5.301.608,93 lei.