Radiografia neregulilor la Primăria Buzău! Cum s-au rispit banii publici în Buzău în 2024! Penalități uriașe și venituri umflate artificial în bilanțul oficial.

Publicarea ultimului raport oficial al Curții de Conturi cu privire la gestiunea financiară a Primăriei Buzău oferă o radiografie clară a anului 2024, în urma căreia, instituția de control a emis o „opinie cu rezerve”, care indică faptul că, în spatele cifrelor oficiale, s-au strecurat nereguli ce nu pot fi ignorate. În termeni tehnici, o „opinie cu rezerve” reprezintă o „notă de trecere”, însă însoțită de un avertisment serios. Spre deosebire de o „opinie curată”, unde totul este considerat perfect, acest verdict indică faptul că auditorii au descoperit nereguli specifice care îi împiedică să garanteze 100% corectitudinea cifrelor prezentate.
Deși raportul confirmă că nu există „găuri negre” care să amenințe stabilitatea orașului, acesta scoate la lumină erori majore de raportare și decizii de management discutabile care au dus la pierderi financiare masive.
Controlul nu s-a limitat doar la sediul activitatea Primăriei, ci a vizat și societățile și instituțiile din subordine.
Semnale de alarmă privind gestiunarea banului public
Raportul Curții de Conturi evidențiază o serie de anomalii administrative și contabile care au împiedicat auditorii să ofere un verdict de conformitate deplină. Printre deficiențele majore identificate se numără:
- Vicii de calcul în documentația oficială: Au fost depistate erori matematice și corelări deficitare în registrele contabile, fapt ce ridică semne de întrebare asupra rigurozității cu care sunt întocmite situațiile financiare la nivelul departamentelor de specialitate.
- Gestionarea defectuoasă a patrimoniului: Inspectorii au identificat bunuri aparținând comunității care fie nu au fost incluse în inventarul oficial al orașului, fie au fost înregistrate cu valori eronate. Această lipsă de evidență clară a activelor poate duce, în timp, la degradarea sau chiar pierderea unor proprietăți publice.
- Lipsa justificării pentru cheltuirea banului public: Poate cea mai sensibilă problemă vizează plățile care nu au putut fi susținute integral prin documente justificative legale. Această zonă gri sugerează o utilizare a fondurilor fără o trasabilitate clară, lăsând loc interpretărilor privind eficiența și legalitatea acestor achiziții sau servicii.
În final, constrolorii Curții de Conturi au stabilit un plan de măsuri pentru remedierea acestor deficiențe, cu scopul de “a restabili încrederea cetățenilor și pentru a asigura o transparență totală în modul în care bugetul local va fi gestionat în anii următori.”
Bonusuri nejustificate și datorii șterse „din pix”
Pe parcursul controlului care a vizat exercițiul financiar al municipalității încheiat la data de 31 decembrie 2024, a fost verificat atât bilanțul, care arată inclusive datoriile municipiului, cât și contul de execuție, care compară ce s-a promis la început de an cu ce s-a cheltuit efectiv.
Auditul a scos la iveală trei erori majore, care au denaturat acuratețea datelor pentru anul 2024:
- Sporuri salariale plătite fără justificare (177.906 lei): În perioada ianuarie 2023 – februarie 2024, opt persoane din echipa de implementare a proiectului PNRR pentru locuințe de tineri au beneficiat de majorări salariale între 10% și 30%. Deși banii au fost încasați, către finanțator (MDLPA) nu au fost transmise rapoartele de progres obligatorii care să ateste că echipa a desfășurat activitățile pentru care a fost remunerată suplimentar. Practic, s-au plătit bonusuri de performanță fără dovezi oficiale ale muncii depuse.
- „Curățarea” eronată a datoriilor din acte (673.323 lei): Primăria a scăzut greșit din evidențele fiscale curente creanțe de peste 670.000 de lei datorate de firme aflate în insolvență sau faliment. Aceste sume au fost mutate „din pix” în conturi extrabilanțiere, ca și cum ar fi fost deja declarate irecuperabile prin insolvabilitate, deși legea permite acest lucru doar în condiții stricte de radiere sau insolvabilitate dovedită oficial. Drept urmare, municipiul pare că are mai puține creanțe de recuperat decât în realitate.
- Bani încasați în plus de la cetățeni, dar păstrați ilegal (145.773 lei): Această sumă reprezintă plăți făcute în plus sau nedatorate de către contribuabili. În loc să fie compensate sau restituite la cerere, aceste sume au fost păstrate în evidențe până când dreptul cetățenilor de a-și cere banii înapoi s-a prescris. În loc să facă o procedură legală de curățare a acestor sume din evidențe, Primăria i-a lăsat acolo ca și cum ar fi capital propriu. Drept urmare, capitalul propriu al Primăriei a fost raportat supraevaluat.
Recuperarea prejudiciilor și reorganizarea evidențelor financiare
Legat strict de aspectele menționate mai sus, Primăria i s-a solicitat corecții contabile obligatorii și recuperarea prejudiciilor.
I s-a trasat sarcina de a reface imediat înregistrările financiare pentru a reflecta realitatea, cum ar fi corectarea erorilor descoperite în evidența datoriilor firmelor aflate în insolvență, precum și a celor legate de raportarea capitalurilor proprii în documentele oficiale, astfel încât bilanțul viitor să nu mai prezinte o imagine distorsionată a “averii” orașului.
Cea mai sensibilă măsură vizează suma de 177.906 lei, reprezentând sporurile acordate fără documente justificative în proiectul PNRR. Această sumă ar putea fi oficial catalogată drept prejudiciu adus bugetului local. Conform legislației în vigoare, Primăria a fost obligată să demareze procedurile de recuperare a banilor.
Dezastrul „Velocity” și penalități de 700.000 lei, plătite din bugetul local, principalele nereguli din raportul Curții de Conturi
Pe lângă erorile care au denaturat bilanțul real al Primăriei, raportul Curții de Conturi scoate la iveală o serie de nereguli administrative care au drenat sume consistente din bugetul local în anul 2024, iarimpactul lor asupra buzunarului cetățeanului este cât se poate de real.
1. Penalități de întârziere plătite „degeaba” (701.993 lei)
Primăria a fost obligată de instanță să plătească peste 700.000 de lei sub formă de penalități pentru că nu a achitat la timp facturile către firmele care au lucrat la reabilitarea energetică a Liceului „Henri Coandă”. Auditorii au stabilit că banii au fost plătiți din bugetul public fără a se căuta vinovații. Curtea de Conturi cere acum identificarea persoanelor a căror inacțiune sau neglijență a dus la aceste întârzieri și au cerut ca, în termen de 3 luni, paguba trebuie recuperată de la cei responsabili, nu acoperită din taxele buzoienilor.
2. Dezastrul financiar „Velocity”: 1 leu încasat, 11 lei cheltuiți
Sistemul de închiriere a bicicletelor, finanțat prin fonduri europene pentru reducerea poluării, s-a dovedit a fi o gaură neagră pentru bugetul local. Cifrele prezentate de auditori sunt alarmante și subliniază lipsa de sustenabilitate a acestui serviciu: pentru fiecare 1 leu încasat de la cetățeni, Primăria a cheltuit 10,93 lei pentru mentenanță și reparații. Sistemul este suspendat total iarna, iar costurile de întreținere, stabilite prin contractul din ianuarie 2024, sunt de aproape 11 ori mai mari decât veniturile. Măsura stabilită a fost aceea de a eficientiza acest serviciu în așa fel încât să elimine pagubele pe care le aduce bugetului local în prezent.
3. Achiziții pe lângă platforma oficială SEAP
Auditorii au identificat două cazuri în care Primăria a atribuit contracte de lucrări și servicii prin cumpărare directă, ignorând obligația legală de a utiliza catalogul electronic SEAP. Săritul peste procedura transparentă împiedică demonstrarea faptului că s-a ales cel mai bun preț de pe piață, încălcând principiul eficienței economice.
Primăria are un termen de 3 luni pentru a implementa măsuri corrective trasate de Curtea de Conturi. În acest timp trebuie să identifice vinovații pentru penalitățile plătite, să renegocieze tarifele de mentenanță pentru sistemul de biciclete și să stabilească indicatori de performanță clari.
Raportul Curții de Conturi arată că banul public nu a fost gestionat cu maximă rigoare și responsabilitate la Buzău, în anul 2024. De la penalități plătite prea ușor și sporuri fără acoperire, până la un sistem de biciclete care înghite de unsprezece ori mai mulți bani decât produce, imaginea finală este cea a unei administrații care are foarte mult de recuperat la capitolul eficiență.
Doamna popescu o intrebare ptr dvs!!daca pm buzay a platit penalitatii din pix ..directorul economic si primarul au semnat altfel nu merge .curtea a fost foarte ..ingaduitoare dumneavoastra ce credeti!!….doar nu este vinovat referentul sau casiera care au emis ordinil de plata!!o zi buna si astept sa citesc opinia dvs!!