Un bărbat de 54 de ani a fost agresat de trei tineri
Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost lovit de trei tineri, inclusiv cu o uneltă de uz gospodăresc, în urma unui conflict spontan. Indivizii sunt cercetați de polițiști din Buzău pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe.
”La data de 2 iunie, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Ziduri au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, din Ziduri, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea de domiciliu, în urma unui conflict spontan, partea vătămată ar fi fost agresată cu un obiect contondent de către cei trei tineri”, a transmis IPJ Buzău.
Potrivit unor surse din Poliție, cele trei persoane vor fi cercetate pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, sub control judiciar.