ADMINISTRAȚIE

O hotărâre a Tribunalului Buzău îi face buni de plată pe primarul Toma și pe consilierii municipali care au votat pentru disponibilizarea polițiștilor locali

După aproape un deceniu de procese, Tribunalul Buzău a decis anularea organigramei din 2016 prin care peste 300 de polițiști locali urmau să fie concediați. Instanța a obligat Primăria și Consiliul Local Buzău, în solidar, la plata unor despăgubiri morale de câte 2.500 de lei pentru fiecare reclamant.

„Anulează Hotărârea nr.193/18.10.2016 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind aprobarea organigramei, numărului de personal şi statului de funcţii (…) şi obligă pârâţii (…) la plata despăgubirilor”, se arată în decizia Tribunalului.

Potrivit Sindicatului Fortus Lex, din cei aproximativ 310 polițiști locali vizați inițial de concedieri, o parte s-au pensionat între timp, iar alții au decedat, instanța stabilind plata despăgubirilor inclusiv către moștenitori. În prezent, ar mai fi aproximativ 170 de persoane direct interesate, însă despăgubirile se acordă pentru întregul lot.

Vicepreședintele sindicatului, Ene Vasile, spune că hotărârea confirmă ceea ce polițiștii locali au susținut încă din 2016, că măsura disponibilizărilor a fost nelegală și abuzivă. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat că administrația va face apel la Curtea de Apel Ploiești, după primirea motivării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button