ȘTIRILE ZILEI

Bilanțul Spitalul Județean Buzău: Peste 120 de victime ale poleiului în ultima săptămână

Zăpada și înghețul din ultimele zile au transformat trotuarele din Buzău într-o adevărată capcană pentru pietoni. Cabinetul de Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) a devenit neîncăpător, după ce numărul persoanelor care au suferit fracturi și entorse a explodat în urma celor două episoade de ninsori.

Dacă până joi dimineață, 19 februarie, medicii raportau deja un număr de 38 de prezentări, weekendul recent încheiat a agravat situația. Potrivit statisticilor furnizate de unitatea medicală, în perioada 20-22 februarie, nu mai puțin de 84 de buzoieni au avut nevoie de îngrijiri de urgență după ce au alunecat pe gheață.

Printre victime se numără și 15 copii, majoritatea pacienților prezentând fracturi și entorse ale membrelor. Gravitatea unora dintre cazuri a impus internarea a șase persoane în secția de Ortopedie pentru tratament de specialitate sau intervenții chirurgicale.

Deși ninsorile s-au oprit, riscul de accidentare rămâne ridicat. Temperaturile scăzute din timpul nopții favorizează formarea stratului de gheață și a poleiului sub zăpada depusă, transformând orice deplasare într-o provocare.

„Este de preferat să evităm, pe cât posibil, deplasarea pe trotuarele care nu au fost încă curățate”, recomandă specialiștii, avertizând că un singur pas greșit poate duce la complicații pe termen lung.

Medicii atrag atenția în mod special asupra persoanelor în vârstă. În cazul acestora, procesul de recuperare după o fractură este mult mai lent și anevoios, iar imobilizarea la pat poate genera complicații severe. Pentru a preveni incidentele, seniorii sunt sfătuiți să iasă din casă doar dacă este strict necesar și să utilizeze încălțăminte cu talpă antiderapantă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button