Primăria Buzău RESCRIE HOTĂRÂRILE prin care a finanțat Școala SPECTRUM! Nu schimbă sumele, schimbă explicația

Municipalitatea Buzău pregătește, prin proiectul de hotărâre nr. 232 care urmează să intre pe ordinea de zi a Consiliului Local Municipal, modificarea unor acte adoptate anterior pentru asocierea și susținerea activității Asociației „Spectrum Buzău”. Proiectul respectiv apare după o plângere prealabilă cu privire la hotărârile anterioare care vizează Școala Spectrum, drept pentru care această „clarificare” poate fi interpretată și ca o încercare a municipalității de a-și consolida poziția într-un eventual proces.
Oficial, administrația locală spune că nu schimbă fondul deciziilor și nici sumele aprobate, ci doar „clarifică” formulările folosite până acum.
Numai că documentele anexate proiectului arată un context mai complicat.
Inițiativa apare după ce Instituția Prefectului Buzău a semnalat neconcordanțe între hotărârile deja adoptate și documentele care au stat la baza lor și a cerut explicații privind natura juridică a sumelor aprobate pentru „Spectrum”.
De remarcat este și faptul că Instituția Prefectului, care avea atribuții de verificare a legalității încă de la momentul adoptării hotărârilor privind „Spectrum”, nu a contestat atunci actele, însă a revenit, recent, cu o adresă către Primăria Buzău prin care a cerut clarificarea naturii juridice a sumelor acordate și înlocuirea unor formulări precum „cotizație” sau „finanțare” cu o încadrare juridică mai explicită, modificare care poate avea efectul de a întări poziția administrației într-un eventual litigiu, potrivit specialiștilor în administrație publică, familiarizați cu astfel de spețe.
Diferența nu este doar de vocabular. În mod obișnuit, o cotizație presupune o sumă stabilită anterior și asumată ca obligație a unui membru, în timp ce noua formulare de „contribuție financiară” permite legarea plăților de funcționarea efectivă a asociației și de diferența dintre venituri și cheltuieli. Tocmai această schimbare poate întări poziția administrației, pentru că permite ca sumele acordate să fie prezentate nu ca o plată directă, ci ca o contribuție care decurge din calitatea Municipiului Buzău de membru al asociației.
Ce hotărâri vrea acum să modifice Primăria
Proiectul nu pornește de la zero, ci intervine peste mai multe hotărâri deja adoptate de Consiliul local Municipal în ultimii aproximativ doi ani. Este vorba de:
- HCL nr. 259/28.11.2024 – prin care Municipiul Buzău a devenit membru fondator al Asociației „Spectrum Buzău”
- HCL nr. 127/20.06.2025 – prin care au fost aprobate primele sume către asociație
- HCL nr. 153/12.08.2025 – rectificare bugetară prin care au fost aprobate noi alocări
- HCL nr. 9/28.01.2026 – privind finanțarea parțială a activității Asociației Spectrum
În forma actuală, proiectul la care ne referim, nr. 232, schimbă inclusiv formulările folosite în aceste acte.
Prefectura a remarcat că în documentele anterioare apar, alternativ, noțiuni precum „finanțare”, „cotizație” și „contribuție”, fără ca temeiul juridic și mecanismul concret să fie suficient de clar delimitate, iar răspunsul Primăriei nu este retragerea hotărârilor și nici oprirea mecanismului, ci rescrierea acestora.
Mai exact, proiectul propune modificarea hotărârilor deja adoptate astfel încât banii acordați să nu mai apară ca o simplă finanțare sau cotizație, ci ca o „contribuție financiară calculată ca diferență între venituri și cheltuieli”, suportată de Municipiul Buzău în calitate de membru al asociației.
Cu alte cuvinte, administrația municipiului Buzău încearcă acum să introducă explicit în actele existente explicația juridică pe care spune că a avut-o încă de la început.
De ce apar modificările tocmai acum
Momentul ales însă, bate inevitabil la ochi, deoarece apare după apare după plângerea prealabilă depusă de Asociația „România Fără Ei”, împreună cu Sorin-Eduard Udrea și consilierul local Irinel-Petrică Cârstea, atât la Primăria Buzău cât și la Prefectură, prin care s-a cerut revocarea mai multor hotărâri privind Spectrum. În urmă cu mai bine de o lună, Prefectura i-a anunțat pe semnatarii plângerii că va prelungi termenul de analiză cu 15 de zile, după care va formula un răspuns. Între timp însă, în locul unei poziții asupra solicitării formulate, Prefectura a transmis către Primăria Buzău o adresă prin care a cerut clarificarea și reformularea încadrării juridice a sumelor acordate către „Spectrum”.
Semnatarii plângerii susțin că prin aceste acte s-a ajuns la folosirea banilor publici pentru susținerea unei structuri private și contestă existența unui interes public local suficient pentru asemenea cheltuieli.


Primăria a respins oficial acuzațiile și a susținut că actele sunt legale, că școala funcționează legal și că proiectul urmărește un interes public.


Totuși, noul proiect pus pe ordinea de zi a ședinței ordinare, de luni, a CLM Buzău transmite practic mesajul că Primăria admite indirect că formulările și justificările juridice folosite până acum sunt atât de vulnerabile încât să fie nevoie de modificarea hotărârilor anterioare.
George Epurescu, președintele Asociației „România Fără Ei” și unul dintre semnatarii plângerii prealabile, susține că proiectul nu rezolvă problemele reclamate, ci încearcă să le introducă direct în actele care stau la baza mecanismului.
„Prin art. I se încearcă introducerea direct în statut a plății diferenței dintre venituri și cheltuielile Asociației, care nu prezintă niciun fel de date privind cheltuielile și veniturile și sursa de proveniență a veniturilor. Astfel, ilegalitățile se transpun direct în statut”, a declarat George Epurescu pentru publicația noastră.
Acesta contestă și argumentul interesului public local.
„Primăria nu poate funcționa decât în interiorul legii finanțelor publice locale, care nu permit alocarea de fonduri bugetare către entități private”, mai susține președintele Asociației „România Fără Ei”.
Municipalitatea își consolidează apărarea în cazul unui eventual proces?
Dacă va exista o acțiune în instanță, scenariu anunțat deja de contestatari, judecătorii vor analiza legalitatea actelor la momentul în care acestea au fost adoptate.
Noile modificări nu șterg trecutul normativ al acestei asocieri și nici nu închid o eventuală răspundere dacă instanța ar aprecia că existau probleme inițiale.
Dar ele pot avea un efect practic important, în sensul că reușesc să întărească din punct de vedere juridic apărarea municipalității, oferind ulterior argumentul că municipiul nu a finanțat direct o entitate privată, ci și-a acoperit obligațiile asumate ca membru într-o asociație.
Orice posibil litigiu va ajunge, cel mai probabil, la aceeași întrebare de fond și anume dacă interesul public invocat de administrație justifică folosirea banilor publici într-un mecanism din care beneficiul direct revine unei structuri cu acces condiționat de plata unei taxe.
Pentru că, dacă accesul într-o unitate de învățământ este condiționat de plata unor taxe anuale semnificative, cum se plătesc la Școala Spectrum de către părinții celor 17 elevi, în valoare de 5000 euro anual, administrația locală va trebui să explice nu doar dacă că are voie să participe într-o astfel de asociere, ci și de ce trebuie să fie angajați banii buzoienilor la acest „beneficiu”.
Deocamdată, Primăria încearcă să schimbe explicația juridică fără să schimbe deciziile deja luate, dar asta transformă proiectul 232 dintr-o simplă corecție de redactare într-un proiect care poate influența pe viitor deciziile deja luate în cazul școlii Spectrum