Adăpostul de câini al familiei lui Claudiu Zidărescu, medicul veterinar plătit de Primărie cu 1,4 miliarde de lei vechi pentru 67 de maidanezi, amendat de Garda de Mediu

Garda de Mediu Buzău a amendat cu 20.000 de lei o asociație care se ocupă de creșterea câinilor de companie, din comuna Smeeni. Potrivit informațiilor obținute de Gazeta Buzoiană, este vorba despre adăpostul „Micii Patrupezi Blănoși”, al familiei medicului veterinar Claudiu Zidărescu, fost angajat al Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Buzău. La începutul acestui an, publicația noastră a scris despre afacerile controversate cu câini fără stăpân în care este implicat acesta și despre contractele încheiate cu primării din județ.
Potrivit postării publicate astăzi pe Facebook de comisarul-șef al Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Ichim, controlul a fost efectuat în urma unei sesizări, iar inspectorii au găsit mai multe nereguli. Bazinele pentru colectarea apelor uzate erau umplute în proporție de aproximativ 90% cu dejecții solide, sistemele de colectare nu erau înscrise în registrul autorității locale, iar asociația nu respecta obligațiile privind transportul și evidența deșeurilor. Pentru aceste abateri, a fost aplicată o amendă totală de 20.000 de lei și au fost dispuse măsuri de remediere, inclusiv vidanjarea bazinelor printr-o societate autorizată.
Gazeta Buzoiană a publicat, în martie, o investigație privind activitatea lui Claudiu Zidărescu, medic veterinar care a lucrat la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Buzău, și legăturile de familie din jurul activităților de gestionare a câinilor fără stăpân. Articolul îl puteți citi AICI.
Claudiu Zidărescu este chiar medicul veterinar al cărui cabinet a primit contractul Primăriei Buzău pentru capturarea și transportul a 67 de maidanezi, în valoare de aproape 1,4 miliarde de lei vechi. După cum a relatata AICI, Primăria Buzău a încheiat un contract în valoare de 139.360 de lei fără TVA, echivalentul a aproape 1,4 miliarde de lei vechi, pentru capturarea și transportul a 67 de câini considerați agresivi. Tariful este de 2.080 de lei pentru fiecare animal, iar hrana, cazarea și întreținerea sunt plătite separat prin URBIS-SERV.
Contractul a fost încheiat cu Fortuna Stil Vet SRL, cabinetul veterinar al lui Claudiu Zidărescu. În articolul anterior, am semnalat lipsa transparenței privind atribuirea contractului și că sunt necesare explicații despre criteriile folosite pentru încadrarea câinilor drept agresivi.
Activitatea familiei Zidărescu în domeniul gestionării câinilor fără stăpân a fost contestată și înainte de controlul Gărzii de Mediu. Reprezentanți ai asociaților pentru protecția animalelor au acuzat de-a lungul timpului mai multe aspecte ce țin de activitatea „Micilor patrupezi blănoși”, cum ar fi lipsa evidențelor clare pentru câinii capturați, nemicrociparea și nesterilizarea acestora la intrarea în adăpost, dar și imposibilitatea de a justifica soarta unor mii de animale care figurau ca fiind capturate, însă nu se mai regăseau în evidențele adăpostului și în registrele de identificare. În spațiul public s-a mai vorbit și despre contractele controversate încheiate cu primării din județ. Noile constatări ale Gărzii de Mediu se adaugă acestui șir de aspecte. În tot acestr timp, cabinetul veterinar al lui Claudiu Zidărescu primește bani publici cu emiluita pentru capturarea și transportul maidanezilor.





