Circ și disciplină cu „clopoțelul” în CLM! Președintele de ședință, Melania Tudose, a încercat să „școlească” Opoziția cu clopoțelul

Ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, de astăzi, a oferit o scenă demnă mai degrabă de o sală de clasă primară decât de un for administrativ. Consilierul municipal Melania Tudose, în calitatea sa de președinte de ședință, a ales o metodă inedită și în același timp neconvențională pentru a-i reduce la tăcere pe aleșii Opoziției: un clopoțel și un timer. „Instrumentele pedagogice” nu a fost însă pe placul asistenței, provocând tensiuni care s-au lăsat cu reproșuri chiar din tabăra propriilor săi colegi, din câte s-a văzut.
Ședința ordinară, care ar fi trebuit să se concentreze pe proiectele administrative ale orașului, a fost rapid deturnată de stilul autoritar în care a considerat că trebuie să gestioneze dialogul Melania Tudose. Încă de la început, președinta de ședință, aflată într-o stare de surescitare evidentă, i-a avertizat pe consilieri, pe un ton cât se poate de strident, că le va tăia microfonul, va opri ședința sau îi va da afară dacă depășesc timpul alocat sau dacă nu respectă o anumită conduită.
Gestul său a fost perceput ca o formă de umilire a consilierilor Opoziției, care au înțeles că dezbaterea democratică riscă să se transforme într-un exercițiu de autoritate forțată. Tentativa de „disciplinare” a generat rumoare în sală, iar replicile nu au întârziat să apară. Liberalul Silviu Roșioru a taxat imediat derapajul, somând-o pe șefa de ședință să vină cu exemple clare de „scandal” din partea Opoziției și a refuzat să accepte intimidările de la prezidiu:
„Doamna președintă, ce vreți să ne spuneți? Că până acuma a fost un haos sau ați venit dumneavoastră și gata, ne puneți pumn în gură sau ce vreți să faceți? Cum adică să nu vorbesc?! Ce am vorbit așa deplasat? Ce vă deranjează atât de mult? Vă deranjează că noi purtăm niște discuții, iar cetățenii așteaptă de la noi să tragă niște concluzii? Cine n-a respectat regulamentul? Vă rog frumos, faceți o plângere, faceți ceva! Ați venit cu un ton de șantaj și amenințare, să ne spuneți dumneavoastră că noi am fi niște proști pe aici. ”
Drept pedeapsă pentru îndrăzneala de a vorbi a liberalului, Melania Tudose a cerut să i se închidă microfonul. O reacție a venit și din partea consilierului Teodor Cojocaru, colegul de partid al președintei de ședință, care nu se știe sigur dacă a taxat derapajul Melaniei Tudose sau replica alesului Silviu Roșioru: „Haideți, că picăm în penibil!”, a spus Cojocaru.
Într-o încercare bruscă de a instaura disciplina în Consiliul Local Municipal, președinta de ședință pare să fi uitat că „lecțiile de bune maniere” ar trebui să înceapă chiar din rândul colegilor săi. În timp ce astăzi s-a arătat necruțătoare cu disciplina, istoricul ședințelor ne-a amintit de derapajele cele mai grave. Etichete de „interlop„, așa cum i s-a adresat primarul Toma unui ales local și jigniri de tipul „papagal”, așa cum tot primarul Toma i s-a adresat unui cetățean prezent la o ședință sau „iar nu ați înțeles nimic”, așa cum obișnuiesc consilierii majoritari să se adreseze celor minoritari, nu au venit dinspre băncile Opoziției, ci tocmai de la colegii celei care, astăzi, a decis să facă pe diriginta.
Rămâne de văzut dacă „clopoțelul” va deveni un accesoriu permanent în Sala 24 a Palatului Comunal, unde au loc ședințele CLM sau dacă derapajul de astăzi va servi drept exemplu negativ de conduită pentru viitorii președinți de ședință. Cert este că, pentru moment, Melania Tudose a reușit să-i unească pe toți aleșii într-un singur sentiment, acela de nedumerire în fața unei metode de disciplinare care nu își avea nici locul și nici rostul.