Întrebări și replici incomode în CLM Buzău: „Nu facem doar un spital, urbanizăm 254 de hectare”

Primul proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi a Consiliului Local Municipal Buzău, de joi, a provocat dezbateri aprinse și schimburi tensionate de replici între consilierii locali și reprezentanții executivului, pe
Este vorba despre Proiectul de Hotărâre nr. 91, privind aprobarea oportunității realizării studiului de fezabilitate pentru infrastructura edilitară și drumurile necesare viitorului Complex de Sănătate – Spital Municipal Buzău.
Primul care a luat cuvântul a fost consilierul local liberal Irinel Cîrstea, care a întrebat de ce suprafața analizată prin acest studiu a crescut de la aproximativ 7 hectare, cât s-a stabilit inițial că ar fi nevoie pentru construirea spitalului, la nu mai puțin de 254 de hectare?
Întrebarea a dus rapid discuția către adevăratul scop al proiectului. În timpul dezbaterilor, reprezentanții Primăriei au recunoscut practic faptul că administrația locală urmărește nu doar construirea spitalului, ci și dezvoltarea urbanistică a întregii zone. Mai mult, studiul este finanțat de Fundația Umanitară Agrinvest, partener al municipalității în acest proiect.
„Practic acela este obiectivul de fapt, obiectul principal fiind spitalul municipal, să dezvoltăm imobiliar și zona respectivă”, a spus Irinel Cîrstea în plen, subliniind că buzoienii trebuie să știe clar că investițiile în utilități nu vor deservi exclusiv spitalul.
Consilierul liberal a afirmat că nu este nimic greșit în dezvoltarea zonei, însă administrația ar trebui să spună deschis că proiectul presupune urbanizarea unei suprafețe uriașe și crearea infrastructurii necesare pentru viitoare dezvoltări imobiliare.
Discuțiile au devenit și mai tensionate în momentul în care s-a pus problema costurilor pentru utilități și infrastructură.
Liberalul Silviu Roșioru a propus ca proprietarii terenurilor din zonă să contribuie financiar la realizarea investițiilor.
„Nu putem să facem numai pe banii municipalității și ai unor cetățeni. Fiecare care are teren acolo să vină și el cu cotă parte la cheltuielile pentru aceste utilități”, a declarat acesta, solicitând introducerea unui amendament în proiect.
Din partea executivului s-a explicat că proiectul aflat acum la vot reprezintă doar aprobarea oportunității și realizarea studiului de fezabilitate, urmând ca ulterior să fie stabilite sursele de finanțare și eventualele contribuții ale proprietarilor.
În timpul ședinței, reprezentanții Primăriei au confirmat și faptul că studiul de fezabilitate pentru infrastructură va fi plătit de Fundația Umanitară Agrinvest, în baza unui parteneriat aprobat anterior de CLM.
Un alt moment tensionat al discuției a fost legat de obligațiile municipalității în raport cu dezvoltatorii privați și proprietarii terenurilor din zonă.
„Tot orașul este o mare obligație. Noi, ca și Consiliu Local, avem obligația să tragem până la poarta privatului”, a ținut să precizeze în în contextul discuțiilor despre extinderea rețelelor de utilități, social-democratul Teodor Cojocaru.
Amendamentul propus de Silviu Roșioru a fost respins, iar proiectul de hotărâre nr. 91 a fost aprobat cu 12 voturi.
Dezbaterea de joi arată însă că prin proiectul viitorului Spital Municipal municipalitatea are și un scop imobiliar, mai ales după ce în ședința CLM, conducerea Primăriei s-a admis deschis că investiția are și rolul de a pregăti urbanizarea unei zone de 254 de hectare.