În ultimele zile, lucrările de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu au generat discuții aprinse în spațiul public, dar și un schimb de documente între reprezentanții Primăriei Buzău și Distrigaz, legat de necesitatea unor intervenții ulterioare asupra rețelei de gaze și modul în care este asigurat accesul la infrastructura subterană după asfaltare. Dincolo de această dispută, scopul nostru este de a demonstra cine are dreptate în schimbul de declarații, ci dacă accesul la rețelele subterane a fost prevăzut și păstrat odată cu executarea noului strat de asfalt.

Viceprimarul Ionuț Apostu a susținut public că asfaltarea bulevardului era cunoscută de mai multă vreme, că operatorii de utilități au fost informați din timp și că în timpul lucrărilor executate anterior existau condițiile pentru identificarea și remedierea eventualelor probleme ale rețelelor.

Totuși, din documentul prezentat public și din explicațiile oferite până acum nu rezultă, cel puțin în mod direct, că situația actuală poate fi explicată doar prin lipsa de reacție a operatorului de distribuție.

În documentul de mai sus se observă existența unei notificări privind o intervenție pentru „remediere defect”, însă nu reiese automat că defectul era cunoscut înainte de asfaltare, că problema putea fi identificată obligatoriu la săpăturile anterioare, că operatorul confirmase că nu mai există intervenții necesare înainte de aplicarea stratului final sau că solicitarea actuală este consecința exclusivă a unei lipse de coordonare din partea deținătorului rețelei.

Cu alte cuvinte, faptul că un proiect era cunoscut din timp nu înseamnă automat că orice intervenție ulterioară era previzibilă sau că orice defect putea fi depistat anterior.

Întrebări la care așteptăm răspunsuri

Dincolo de toate acestea,cert este faptul că Primăria trebuia să ia măsuri pentru a crea posibilitatea unor intervenții ulterioare asupra infrastructurii subterane. De aceea, Primăria ar trebui să ne lămurească în ceea ce privește soluțiile puse în practică pentru ca accesul la rețele să fie păstrat fără distrugerea ulterioară a carosabilului.

Și pentru asta, iată întrebările la care municipalitatea ar trebui să răspundă punctual:

1. Înainte de turnarea stratului final de asfalt au fost identificate și aduse la cotă toate punctele de acces la rețelele subterane existente pe tronsonul modernizat?
2. Operatorii de utilități, inclusiv operatorul de distribuție a gazelor, au confirmat în scris că accesul pentru exploatare și intervenții este păstrat?
3. Există procese-verbale sau etape de recepție privind poziționarea și accesibilitatea elementelor infrastructurii subterane?
4. Dacă ulterior va fi necesară o intervenție asupra rețelelor, cine suportă costul refacerii carosabilului?
5. În proiectul tehnic au fost prevăzute soluții care să reducă nevoia de spargere ulterioară a bulevardului?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt foarte importante, deoarece Normele tehnice aplicabile sistemelor de alimentare cu gaze și lucrărilor care interferează cu infrastructura existentă urmăresc tocmai evitarea situațiilor în care exploatarea și întreținerea devin dificil de realizat după finalizarea investiției.

Cum se întâmplă în țările civilizate

Am documentat pe internet modul în care este abordată această problemă în alte state și am observat că, în multe proiecte de infrastructură urbană se are în vedere coordonarea lucrărilor la utilități înainte de turnarea stratului final de asfalt și păstrarea accesului ulterior pentru intervenții și mentenanță.

Astfel, în Germania se pune frecvent accent pe aducerea căminelor și punctelor de acces la nivelul carosabilului și pe posibilitatea unor intervenții fără decopertări extinse. În Țările de Jos, infrastructura urbană este proiectată astfel încât intervențiile ulterioare să poată fi făcute punctual și cu refaceri limitate. În Danemarca se întâlnesc soluții de coordonare clară între structura drumului și accesul la rețele, iar Elveția este cunoscută pentru standardele ridicate de integrare a utilităților în spațiul stradal.

Exemple similare sunt întâlnite și în Japonia, unde accesul tehnic și intervențiile asupra infrastructurii sunt organizate riguros, dar și în Franța sau Austria, inclusiv pe străzi rezidențiale. Obiectivul nu este eliminarea completă a intervențiilor – imposibilă în practică –, ci reducerea situațiilor în care un drum nou trebuie afectat imediat după finalizarea lucrărilor. Vezi AICI și AICI!

CUM E ÎN ȚĂRILE VESTICE:

CUM E LA NOI:

Iar această discuție nu apare pentru prima dată în Buzău

Indiferent cine are dreptate în disputa dintre municipalitatea buzoiană și furnizorul de gaze, nemulțumirea legată de asfaltări urmate de spargeri ulterioare nu este nouă în municipiu. Lucrurile se repetă în acest fel de câțiva ani buni, ceea ce ne face să credem că lucrările la carosabil și intervențiile la utilități nu sunt întotdeauna suficient coordonate.

Astfel de situații au mai fost srmnalate. După lucrări de asfaltare, accesul la unele elemente ale rețelelor subterane a devenit dificil sau a necesitat intervenții ulterioare asupra carosabilului. Să ne amintim de acele guri de canal astupate în urma asfaltărilor, care au făcut ca unele străzi să se transforme, după fiecare ploaie, în mici Veneții!

Dacă municipalitatea va continua cu modelul „asfaltăm acum și vedem mai târziu” și nu va trata pe viitor infrastructura subterană și investițiile publice ca pe un sistem care trebuie gândit împreună, orice asfaltare din municipiu va însemna bani aruncați pe ala Sâmbetei.

Gazeta Buzoiană va transmite o solicitare oficială în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public pentru a afla dacă și cum a fost asigurat accesul la rețelele subterane după finalizarea asfaltării de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

Foto: Gazeta Buzoiană / imagini din surse publice online / News Buzău