POLITICĂ

Liderul PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu: „Astăzi s-au votat măsuri importante, cu efect direct în viața oamenilor”

Deputatul și președintele PSD Buzău, Romeo Lungu, susține că ziua de miercuri a adus în Parlament o serie de decizii cu efecte directe asupra mai multor domenii importante, de la sănătate și educație, până la economie și sectorul construcțiilor.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, parlamentarul buzoian a prezentat principalele proiecte adoptate și impactul pe care acestea îl vor avea asupra cetățenilor.

„Astăzi s-au votat în Parlament măsuri importante, cu efect direct în viața oamenilor”, a transmis Romeo Lungu.

Unul dintre cele mai importante proiecte vizează sistemul sanitar. Potrivit liderului PSD Buzău, printr-un amendament al partidului au fost deblocate posturile din spitale, ceea ce va permite unităților medicale să angajeze personal acolo unde există deficit.

„Prin amendamentul PSD au fost deblocate posturile din spitale. Unitățile medicale vor putea angaja medici, asistente și personal auxiliar acolo unde este nevoie. Nu putem cere servicii medicale mai bune cu scheme incomplete și angajați epuizați”, a precizat deputatul.

Romeo Lungu a subliniat că parlamentarii au votat și întărirea protecției juridice pentru personalul medical agresat în timpul serviciului.

„Medicii, asistentele și personalul auxiliar agresat la locul de muncă vor beneficia de o protecție juridică mai puternică. Oamenii care salvează vieți trebuie să poată lucra în siguranță”, a afirmat acesta.

În ceea ce privește costul carburanților, deputatul PSD spune că a fost adoptat proiectul care prevede reducerea temporară a accizei la motorină, plafonarea adaosului comercial și instituirea unei contribuții de solidaritate pentru profiturile de criză.

„Scumpirile de la pompă ajung imediat în transport, alimente, agricultură și în bugetul fiecărei familii”, a explicat Romeo Lungu, argumentând necesitatea acestor măsuri.

Parlamentarul a amintit și de adoptarea noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.

„Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor aduce mai multă disciplină în domeniu, reguli mai clare și proceduri simplificate. Este un pas important pentru autorizări mai rapide, investiții mai predictibile și o dezvoltare urbană mai coerentă”, a transmis liderul PSD Buzău.

În domeniul educației, Romeo Lungu a precizat că profesorii și personalul din învățământ vor beneficia de o primă de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei.

„Profesorii și personalul din educație vor beneficia de prima de carieră didactică, destinată formării profesionale, cărților de specialitate și resurselor necesare la clasă”, a scris deputatul.

Totodată, acesta a evidențiat și prelungirea termenului pentru cumpărarea locuințelor cu TVA redus.

„Persoanele care au semnat contracte de avans până la 1 august vor avea termen până la 1 octombrie pentru a cumpăra locuința cu TVA redus”, a explicat Romeo Lungu.

În încheiere, președintele PSD Buzău a transmis că toate aceste proiecte au un obiectiv comun.

„O zi în care votul din Parlament s-a tradus în măsuri concrete pentru spitale, profesori, familii și economie”, a concluzionat Romeo Lungu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button