ȘTIRILE ZILEI

ULTIMA ORĂ | „Marea Bălăceală” se amână cu o săptămână. Un prim pas spre îndreptarea lucrurilor?

În ultimele zile, Gazeta Buzoiană a deschis o dezbatere la nivel local despre „Marea Bălăceală”, prin două materiale în care am criticat trei lucruri: locul ales, data și conținutul evenimentului.

Nu am contestat faptul că e nevoie de distracție pentru copii, am contestat ideea de a organiza o „bălăceală” pe Stadionul Gloria, un loc cu o istorie importantă pentru sportul buzoian.

Am contestat pe Facebook și data de 15 august, ziua Adormirii Maicii Domnului, una dintre marile sărbători ale creștinătății. Nu trebuie să se înțeleagă că în această zi oamenii trebuie să stea închiși în casă sau că orice activitate pentru copii este nepotrivită. Doar că, dacă tot organizezi un eveniment cu resurse publice, poate merită să te gândești și dacă ceea ce faci se potrivește cu ziua aleasă.

Și, în sfârșit, am pus sub semnul întrebării chiar conținutul acestei acțiuni, fiindcă o bătaie cu apă poate fi foarte distractivă, dar nu este sport doar pentru că se desfășoară pe un stadion. Și încă nu am înțeles ce le oferă, în plus, copiilor, cu ce îi stimulează, ce îi învață, cum le trezește interesul pentru sport sau cu ce îi îmbogățește.

Acum vine anunțul de ultimă oră!!!

Oana Gheorghiu și SCM Gloria Buzău au mutat „Marea Bălăceală” de pe 15 pe 22 august, de la ora 10:00.

Nu ne permitem să pretindem că schimbarea datei s-a făcut din cauza criticilor noastre, fiindcă nu avem o confirmare în acest sens, iar fără ea nu avem de ce să inventăm o legătură.

Observăm doar că evenimentul a fost reprogramat.

Și, dacă tot s-a făcut primul pas, este loc și pentru al doilea, adică să schimbe locația.

Pentru că exact asta am criticat de la început, bălăceala pe Stadionul Gloria. Dacă cei care au gândit evenimentul au ajuns între timp la concluzia că se poate face și altfel, atunci este un lucru bun.

Nu e nicio rușine să recunoști că ai ales prost și să schimbi decizia. Dacă, din toată această poveste ar rămâne și ideea că uneori critica poate fi utilă, ar fi și mai bine.

Dacă „Marea Bălăceală” va ajunge pe 22 august și într-un alt loc, vom putea spune că, măcar în privința locului și a datei, S-A ÎNȚELES CEVA.

P.S. Astăzi i-am transmis viceprimarului Oanei Gheorghiu o solicitare în baza Legii 544/2001, prin care am cerut informații despre „Marea Bălăceală”. Vrem să știm care este costul total al evenimentului, din ce buget sunt suportate cheltuielile și ce contracte au fost încheiate pentru organizarea lui.

Am cerut aceste informații și în contextul în care, pentru meciul cu Universitatea Cluj din 29 octombrie 2025, Metalul Buzău a plătit municipalității aproximativ 4.000 de euro pentru închirierea Stadionului Gloria. Fiindcă Metalul a rămas singura echipă de fotbal a Buzăului care evoluează la nivel național, merită să știm cât ne costă pe noi, contribuabilii, să transformăm același stadion în loc de „Marea Bălăceală”.

Așteptăm răspunsul oficial. De data aceasta, cu cifre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button