Publicitate

Retragere cu torțe prin centrul Buzăului, de Ziua Armatei. Militarii au încheiat manifestările în aplauzele publicului

Militarii Diviziei 2 Infanterie „Getica” au încheiat duminică seară manifestările dedicate Zilei Armatei României printr-o retragere cu torțe care a atras numeroși buzoieni în centrul orașului. Lumina flăcărilor a străpuns întunericul, în timp ce militarii au înaintat în formație pe străzile municipiului, sub privirile celor veniți să urmărească ceremonia.

Momentul a avut un aer aparte, dat de contrastul dintre uniformele militare, torțele aprinse și luminile orașului. Buzoienii s-au adunat de-a lungul traseului pentru a urmări defilarea, iar în apropierea scenei au fost prezenți reprezentanți ai structurilor militare și ai autorităților. În formație, militarii au păstrat ritmul deplasării, în timp ce muzica militară a completat atmosfera ceremonialului.

Retragerea cu torțe a început în jurul orei 19:00, în Piața Dacia, de unde coloana a pornit pe traseul stabilit de organizatori, continuând pe Aleea Trandafirilor, strada Ostrovului, bulevardul Unirii și bulevardul Mareșal Alexandru Averescu. Polițiștii au fost prezenți pe traseu pentru asigurarea ordinii și desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului.

Ceremonia a încheiat programul pregătit de Garnizoana Buzău pentru 25 octombrie, Ziua Armatei României. Pe parcursul zilei, buzoienii au putut vizita o expoziție de tehnică și echipamente militare organizată pe bulevardul Nicolae Bălcescu, au asistat la un concert susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Buzău și au participat la vernisajul expoziției „Armata Română – tradiție și actualitate”, găzduită de Centrul Muzeal „I.C. Brătianu”.

Expoziția reunește documente, fotografii, ordine, medalii, decorații și alte obiecte care ilustrează istoria și tradițiile militare, provenite din patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, al Diviziei 2 Infanterie „Getica” și al Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu” de la Boboc.

Cei interesați pot vizita gratuit expoziția până la 11 ianuarie 2027.

Sursa FOTO: BUZAU ONLINE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button