POLITICĂ

Senatorul Lucian Romașcanu: „Când vom lua acel scor pe care îl gândesc oamenii care ne roagă să stăm în Opoziție, s-ar putea să nu mai avem ce guverna”

Președintele interimar al PSD Buzău, senatorul Lucian Romașcanu, consideră că intrarea Partidului Social Democrat la guvernare este un act de responsabilitate.

La conferința de presă, de vineri, a organizației județene a partidului, senatorul Romașcanu a vorbit pe larg despre motivele pentru care PSD trebuie să intre la guvernare și a spus că toate demersurile pe care le face partidul său în momentul de față sunt pentru binele țării și că se dorește de la alianța cu liberalii un program pe termen lung, care să facă posibile reformele constiționale și administrative.

„Știu că există în multe minți ideea de a sta în Opoziție și de a fructifica, dar nu putem face acest lucru, pentru că este posibil ca atunci când vom lua acel scor pe care îl gândesc oamenii care ne roagă să stăm în Opoziție, când vom guverna, s-ar putea să nu mai avem ce guverna. Deci este un act de respoinsabilitate ceea ce încearcă să facă PSD acum și ne dorim să facem asta pentru binele țării. (…) Ceea ce s-ar dori de la această alianță cu PNL ar fi și un program pe termen lung. În contextul în care ne vom înțelege PNL, PSD, UDMR plus minorități, ar fi undeva la 70 la sută din Parlament, ceea ce ar face posibile reforme atât constituționale, cât și administrative. O reformă administrativă nu s-a mai făcut de 53 de ani. Acesta este unul dintre scopurile pentru care ne dorim această alianță.”, a explicat liderul interimar al social-democraților buzoieni.

Un alt avantaj, a spus Romașcanu, va fi modul de repartizare a banilor la rectificarea bugetară, pe care președintele PSD, Marcel Ciolacu, a propus să o supună votului în Parlamentul României.

Referitor la negocierile care au loc acum între PNL și PSD, mai cu seamă pe tema numirii prim-ministrului, aceeași sursă a mai precizat că nu este o condiție sine-qua-non ca acesta să fie social-democrat, ci „un apel la normalitate”:

„Noi considerăm că am pierdut un an de zile printr-o neînțelegere a spiritului Constituției și ne-am întors în momentul în care luăm în calcul cine a câștigat alegerile, care este cel mai mare grup parlamentar și, în consecință, ajungem la concluzia că PSD trebuie să dea primul-ministru. Nu este o condiție sine-qua-non, este un apel la normalitate. Posibil să fie Marcel Ciolacu, din poziția sa de președinte al partidului, dar, repet, nu este o decizie luată, este o discuție între noi (n.r. în cadrul conferinței de presă).

Există principii de negociere, nu știu dacă s-a ajuns la ele, dar este normal să ai o împărțire echitabilă. Ministere avizatoare sunt două: Finanțele și Justiția. Vor trebui să fie câte unul la fiecare partener. Ministerele forță sunt două, vor trebui să fie câte unul la fiecare partener, dar acestea sunt principii care nu s-au discutat încă, pentru că noi avem acele 10 puncte generale, acele 6 puncte pe sănătate și vom veni cu 100 de puncte pentru o bună guvernare. Dacă ele nu vor fi în programul de guvernare, putem să avem toți miniștrii din lume, pentru că nu vom avea ce pune în practică.”, a mai spus senatorul Lucian Romașcanu.

Legat de scrisoarea pe care fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, i-a adresat-o în această dimineață actualului președinte Marcel Ciolacu, în care îl acuză că, prin deciziile pe care le ia, nu face altceva decât să-l salveze pe președintele României, senatorul Romașcanu a afirmat: „o să râdeți, dar am citit-o”. A mai adăugat în acest context că, în condițiile în care construcția pe care și-au propus-o nu va merge, există asumarea din partea conducerii, care a ales să meargă în direcția respectivă: „Din punctul nostru de vedere, a sta doar în zona electorală, pentru că nu există altă variantă…ce ar putea propune domnul Dragnea? Rămâneți acolo și dați cu pietre până cad ei! Și atunci ce am făcut? Țara cui rămâne? Adică sunt momente când trebuie să-ți asumi niște lucruri chiar dacă poți pierde pe termen scurt puncte electorale.”

În plus, Lucian Romașcanu a mai spus că a participat la mai multe ședințe organizate de conducerea partidului, în calitatea sa de lider al senatorilor PSD, însoțit de primarul Constantin Toma, în calitate de primar de municipiu reședință de județ, ședințe în cadrul cărora s-au exprimat mai multe puncte de vedere, dar a fost unanimitate atunci când s-a votat propunerea de alianță cu PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button