POLITICĂ

PNL Buzău primește 400 de membrii AUR de la Nehoiu

400 de membri AUR Nehoiu, care au ales să se alăture forțelor liberale.

Decizia de a părăsi AUR și de a se alătura PNL vine în urma nemulțumirilor exprimate de membrii organizației AUR din Nehoiu, care au fost lăsați fără reprezentare în lista de candidați pentru Consiliul Județean Buzău.

„În urma ședinței Biroului Politic Local, am decis să părăsesc, împreună cu echipa, partidul AUR. După 3 ani de muncă, activitate politică susținută, sute de membri înscriși în organizație și nimic de reproșat echipei noastre, conducerea organizației județene a AUR Buzău ne-a întors spatele. Din orice punct de vedere, mai ales meritocratic, organizația noastră merita cel puțin două locuri eligibile pe lista candidaților la Consiliul Județean. Locurile au fost promise inițial de către conducerea județeană a AUR Buzău, dar în final, pe lista candidaților la Consiliul Județean, organizația Nehoiu nu avea niciun reprezentant”, a declarat Anton Băcescu.

Astfel, Anton Băcescu și echipa sa au ales să părăsească AUR și să se alăture PNL Buzău, Băcescu fiind desemnat candidat al PNL pentru funcția de primar al orașului Nehoiu.

Președintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, salută această mișcare și le promite noilor colegi liberali  o colaborare eficientă și un sprijin total din partea organizației județene a PNL Buzău.

„Mă bucur că domnul Anton Băcescu și cei peste 400 de colegi ai săi au ales să se alăture PNL Buzău și sper ca venirea lor în rândul liberalilor buzoieni să aducă un suflu nou organizației de pe Valea Buzăului, care are acum toate atu-urile pentru a câștiga Primăria orașului Nehoiu. Le urăm tuturor bun venit și îi asigurăm de întregul sprijin al organizației județene a PNL Buzău. Ne angajăm să lucrăm împreună pentru a face din Nehoiu un loc mai bun pentru toți locuitorii zonei”, a declarat Adrian Mocanu, președintele PNL Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button