ȘTIRILE ZILEI

Procurorii au luat cu asalt comuna Beceni

Campania electorală s-ar putea încheia după gratii pentru câțiva dintre cetățenii din comuna Beceni angrenați în cursa electorală de pe 27 septembrie.

De ieri, mai multe persoane au fost audiate ca martori într-un dosar deschis de polițiști și preluat de Parchet, după ce un candidat la Consiliul Local Beceni a formulat o reclamație pentru mită electorală. Ulterior au apărut și alte sesizări în acest sens.

Reclamația îl vizează direct pe candidatul PNL la funcția de primar al comunei Beceni, dar și pe localnicii din echipa sa care se află pe lista de consilieri a liberalilor.

Surse credibile din rândul anchetatorilor spun cercetările pe care oamenii legii le desfășoară în acest caz au în vedere atât sesizarea de mită electorală, dar și informații potrivit cărora cei care candidează din partea liberalilor ar fi cerut oamenilor să fotografieze buletinul de vot în cabina de vot cu promisiunea că vor fi răsplătiți cu generozitate dacă vor vota cu PNL. Aceleași surse mai precizează că mai multe persoane care au fost audiate ca martori în acest caz de către procurori au recunosct deja că au primit cadourile electorale, dar au ținut să explice că nu știau la ce riscuri se expun.

Legislația electorală precizează clar că fotografierea buletinului de vot este strict interzisă, iar cei care filmează sau fotografiază prin orice mijloace buletinul de vot în timpul exercitării dreptului de vot riscă să fie pedepsiți aspru.În ceea ce îi privește pe cei care le ofera alegătorilor bani sau bunuri materiale, aceștia de la 6 luni până la 3 ani de închisoare și nu numai cei care îi corup pe alegători oferindu-le mită. Aceeași pedeapsă o primesc și cei care acceptă mita electorală. În plus, potrivit Codului Penal, amenzile pentru contravențiile din campanie pot merge și până la 25.000 de lei.

Situația de la Beceni a fost făcută publică încă de pe data de 3 august, când organizația locală PRO România Beceni a anunțat public, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că la Beceni, liberalii oferă mită electorală: „STOP! 📷LA BECENI A ÎNCEPUT MANIPULAREA ȘI CUMPĂRAREA DE VOTURI!Costul unui vot constă în lemne și materiale de construcții livrate de către candidatul PNL pentru funcția de primar.Situaţia a fost reclamată de către simpatizanții partidului nostru cărora li s-au propus asemenea lucruri meschine.Sursele noastre ne-au transmis că finanțarea pentru cumpărarea voturilor este sponsorizată de PNL-ul central din fonduri guvernamentale, bani care, în mod normal, ar fi trebuit redirecționați pentru prevenirea răspândirii COVID-19 sau pentru mărirea alocațiilor copiilor.📷VOM PREVENI ȘI VOM COMBATE MITA, CORUPȚIA ELECTORALĂ ȘI CUMPĂRAREA VOTURILOR ÎN ACEASTĂ CAMPANIE!VREM O CAMPANIE ELECTORALĂ DEMNĂ, bazată pe proiecte care să fie în interesul locuitorilor comunei Beceni!”Din informațiile noastre, procurorii au strâns deja probe serioase la dosar.

Vom reveni cu noi informații referitoare la acest caz!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button